și dacă ai fi aici atâtea aș avea să-ți mai spun
eu, cea tăcută

te minunai cum pot vorbi atât de mult
am râde până ne-ar da lacrimile
până când ar fi liniște așa cum se face în pădure noaptea un timp
înainte ca zgomotele să pornească haotic

ne-am aduce aminte cum ți-am cerut un licurici
de unde știi
și tu chiar mi-ai adus a treia zi într-o cutie de chibrituri
murise pe drum
nu știu nici astăzi unde te-ai dus dar știu ca ai luat un tren verde și urât
dacă a patra zi nu veneai puteai să-l îngropi liniștit lângă mine
ți-am spus

ne-am aduce aminte cum în plimbările pe lîngă casele cu pruni
m-am zgâriat deasupra genunchiului tu ai pus gura
și mi-a fost teamă că voi rămâne fără sânge
mai un pic spuneai să se închidă la loc
și vedeam în ochii tăi cum ai fi vrut să am răni peste tot
să le închizi cu sete
tu

ne-am aduce aminte cum fugeam la bibliotecă
în zilele cu ploaie
cum ne certam
voiam o singură carte
să stăm lipiți tu un rând eu altul
ai fi vrut I. M. Ștefan eu M. Drumeș
am scuipat guma în palmă
cu mîinile la spate o întrebam pe doamna de la pult
dreapta sau stânga
ea spunea că iubirea nu are direcție
că vom afla noi în timp sau la timp și rămînea cu o oră peste program

ți-aș spune că eu mi-am cusut rochia verde cu buline negre
în nopțile cînd erai plecat după licurici
cu mâna fiecare împunsătură
chiar dacă ți-am zis că am dormit fără griji
în timp ce norii aveau culoarea aceea și stelele găuri