“Romeo și Julieta la Mizil - 2014 – 2015


Vă spun cu toată sinceritatea că înaintea începerii acestui festival, adică înainte de anul 2007, nu știam mare lucru despre orașul Mizil și spre rușinea mea, nici de faptul că personalități de seamă își au sorgintea într-o localitate care, în final, mi s-a părut primitoare, așezată și mai mult decât atât, de un calm desăvârșit, specific orășelelor de șes și colinare. M-a impresionat orașul printr-un aspect care de obicei trece neobservat. Nu am văzut nici blocuri turn din sticlă și beton, nici șosele suspendate dar în același timp, nici tineret fițos cu mașini tunate care să te sfideze la tot pasul. Am avut chiar surprinderea și onoarea să fiu salutat cu un “bună ziua” sincer și curat de câțiva copii care treceau pe lângă Liceul “Grigore Tocilescu” cu totul întâmplător, fiind sâmbăta, când nu erau cursuri. Am mai remarcat ceva ce în orașele mari nu prea întâlnești. Fizionomia caldă și zâmbitoare a omului de pe stradă și amabilitatea cu care acesta e gata să te ajute sau să te scoată din impas. Fețe senine, nebântuite de graba de a prinde metroul, de teama de a traversa o stradă pe care poate veni un bolid cu o beizadea la volan și care, în mod “firesc”, are prioritate cu Lamborghini și pe trecerea de pietoni. Revenind la festival, am remarcat ceva ce m-a făcut să cred că în această țară nu a dispărut cultura și nici susținătorii ei. În primul rând densitatea de academicieni, în adevăratul sens al cuvântului, pe metrul pătrat din sălile festivalului și, mai mult, numărul impresionant de spectatori de toate vârstele. Am văzut în sală fete de 16-17 ani care au preferat festivalul “Romeo și Julieta”, cluburilor de fițe sau te miri ce baruri cu apucături dubioase, am văzut oameni în vârstă cu bărbii tremurânde care au venit să aplaude un umor fără nuanțe mercantile sau destinat unui segment de piață dornic de kitsch. Am lăsat la urmă ceea ce cred că e mai important: abnegația, entuziasmul, exuberanța și generozitatea protagoniștilor în frunte cu Profesorul Laurențiu Bădicioiu, Directorul Victor Minea, Primarul-scriitor Emil Proșcan sprijiniți de Doamnele Profesoare și nu în ultimul rând, tinerele vlăstare, elevele liceului care au reușit să ne trezească multora, nostalgia anilor de liceu iar toate calitățile enumerate fiind încununate de o modestie frumoasă a oamenilor din provincie. Totul a decurs conform programului, totul a fost în grafic. Mulțumesc Mizil!

Nae BUNDURI - 2 februarie 2015