agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 739 .



Chiftelele
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2015-02-14  |     | 



Cunosc două din vecinele mele de palier.
Una este o băbuță destul de amabilă cu care mă mai întâlnesc la lift atunci când își scoate la plimbare animalul de companie, oarecum asemănător cu un câine, deși ar fi putut fi confundat cu ușurință, în cazul în care ar fi avut solzi, și cu un aligator malnutrit.
Femeia este singura care știe că sunt medic, informație care mi-a scăpat atunci când m-am interesat de starea de sănătate a soțului dânsei. Uimită de perceptivitatea mea de a deduce că bărbatul ei nu este 100% sănătos, plecând doar de la câteva semne discrete ce ar scăpa privirilor profane (canula de traheostomă, scaunul cu rotile și coloritul de pergament al pielii) s-a interesat de profesia mea, ceea ce nu îi stă în caracter, ea fiind mai obișnuită cu supravegherea prin vizor.
Cealaltă vecină are vizorul extrem de prost plasat astfel că, în caz de vânzoleală la ușa mea, transportul vreunui gunoi mai voluminos sau întoarcerea de la lift după vreun obiect uitat în casă este silită să deschidă ușa pentru a-și satisface vigilența cetățenească, pretextând de obicei că o așteaptă pe sora ei, o femeie pe care încă nu am cunoscut-o.
Existența acestui sistem de supraveghere prietenesc mă face extrem de încrezător că în cazul vreunui tâlhar, doritor să mă jefuiască de facturile, chitanțele. sistemele de bridge sau de alte valori asemănătoare pe care le păstrez cu inconștiență acasă, poliția va fi cu promptitudine alertată, dacă nu a și fost deja.
Venind de la Constanța astăzi una din ele, cea cu sora imaginară, m-a lovit totuși acolo unde doare cel mai tare.
Profitând de faptul că ziua de astăzi nu este de post femeia a hotărât să îngemăneze în tigaie tocătura cu usturoiul, ceapa și alte mirodenii în ceea ce, nărilor mele fremătânde, le-a părut a fi cele mai delicioase chiftele pe care le-am mirosit de când m-am mutat de la mama. Am parcurs cei câțiva metri de la lift la apartament cu stomacul zvâcnind și încercând să conțin balele șiroind printre dinți în timp ce cu mâinile tremurânde îmi căutam cheile. Am intrat în casă cu tristețea cu care iese un ciobănesc din măcelărie și m-am gândit că poate nu ar fi chiar atât de exagerat să mă duc la femeie acasă cu pieptul dezgolit, o farfurie goală, un borcan de muștar recunoscând bărbătește că sunt învins și la dispoziția ei.
Am avut demnitatea să nu fac una ca asta. Oamenii tind să fie extrem de parcimonioși cu chiftelele proprii, mai ales când sunt calde, și înclin să cred că m-aș fi făcut de râs. Am trebăluit totuși câteva minute la ghenă, făcându-mă că încerc să duc gunoiul, doar doar o ieși hoașca să o întreb dacă face ceva bun, uitându-mă languros în ochii ei.
Nimic.
Pare că atunci când sfârâie tigaia nivelul de cerbicie al femeii diminuă adecvat.
Așa că după un timp am intrat învins în casă, mai ales că foșnetul din dreptul vizorului îmi arătase că fusesem detectat de ailaltă.
Rămâne să sper doar ca, fiind ziua îndrăgostiților, nevasta să mă trimită pe seară să cumpăr tocătură, usturoi, pătrunjel și muștar...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!