agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 854 .



Războaie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2015-02-16  |     | 



Studiul mai mult sau mai puțin amănunțit al istoriei sugerează faptul că războiul este, din perspectiva omenirii, modalitatea finală de rezolvare a neînțelegerilor.
Fie că a fost vorba de diferențe religioase, competiția pentru un anume spațiu sau pentru anumite resurse, diferențe de design social sau probleme de drept internațional ambigui, forma finală de rezolvare a părerilor diferite a fost, mileniu după mileniu, uciderea reciprocă până la nivelul impunerii opiniei proprii.
Dacă admitem că selecția naturală este motorul evoluției speciilor și dacă presupunem că specia umană este apogeul acestei evoluții, înseamnă că această beligeranță și această agresivitate sunt lucruri bune pentru că, până la urmă, a lua bananele unor cimpanzei mai mici și femelele unor masculi mai slabi este, din punct de vedere biologic, natural și benefic.
Deși logică, această concluzie îmi pare totuși a fi deranjantă și nu neaparat atotcuprinzătoare.
Până la urmă ceea ce ne înconjoară și ne animă în viața uzuală sunt iubirea, sexul, filmele, reveria, fotbalul, conversația și alte detalii cotidiene, ceea ce pare a sugera că firea umană nu este cu adevărat una sângeroasă. Că instinctul de a ucide, de a viola, de a lua cu japca și propensitatea de a urî pe alții nu este în fapt atât de pronunțată pe cât ar lăsa studiul istoriei să se întrevadă că este.
Simțim în fiecare clipă a existenței noastre că, deși descendenții unei specii de primate victorioase în bătălia evolutivă cu altele, în viața cotidiană prețuim mai mult colaborarea decât competiția, armonia decât ura, prietenia decât vrăjmășia și împăcarea decât bătaia.
Ce ne face, în acest caz, ca o dată la câteva decenii să ne punem uniformele, să ne ascuțim săgețile și să ne curățăm puștile, plini de fervoarea de a ucide pe alții, doar pentru că ei sunt negri, pe când noi suntem albi, musulmani și nu creștini, comuniști și nu capitaliști, talibani și nu prezbiterieni, ucrainieni și nu ruși, etc?
Presupun că singurele războaie cu adevărat justificate de-a lungul istoriei au fost cele pentru resurse vitale marginale și cele răspunzând la o agresiune.
Poate că undeva în negura istoriei cantitatea de chiftele dintr-un anumit areal devenea atât de mică încât, contemplând alternativa de a-ți vedea copii murind de foame, atacarea și jefuirea altora devenea singura alternativă. Presupun că în esența lor marile migrații ale popoarelor s-au datorat exact acestui motiv.
Al doilea tip de războaie justificate sunt acelea în care ești silit să te aperi. În care câțiva bărboși apar într-o zi pe continentul tău cu crucea într-o mână și cuferele goale pe spinarea măgarilor și se apucă de omorât, de convertit cu japca și de jefuit, cum a fost experiența conchistadorilor. În care niște oameni de la capătul celălalt al lumii hotărăsc să îți ia pământul, casele și averea în favoarea altor străini, cum a fost în cazul formării statului Israel. În care la un moment dat rachetele încep să tot vină, bordeiele să sară în aer și tancurile să tragă, numai și numai pentru că unii consideră că ai nevoie de mai multă democrație și de mai puțin petrol, cum este în cazul războiului fără sfârșit al Americii.
Totuși în înțelegerea mea cele mai multe războaie, de-a lungul vremurilor, nu s-au încadrat în aceste două tipare.
Jaful, creșterea puterii personale, impunerea silnică a unor ideologii și credințe, beneficiul și supraviețuirea politică, megalomania și psihopatia conducătorilor și morala lor limitată sau beneficiile economice ale producerii și vânzărilor de armament au fost de cele mai multe ori, indiferent de modul propagandistic în care au fost prezentate (drept divin de moștenire, dreapta credință, răspunsul adecvat la provocare sau legitima dobândire de bogății, resurse și teritorii) motivele războaielor și ale omorului.
Suntem în secolul XXI și teoretic majoritatea suntem rezonabil de cultivați.
Citim, avem acces la o groază de informații depășind arealul nostru strict și dobândim din ce în ce mai pregnant, la nivel populațional, elemente de gândire bazată pe evidențe. Constatăm zi de zi că, indiferent de culoarea pielii, religie, naționalitate și limbă oamenii, cu mici diferențe sunt la fel și prețuiesc cam aceleași lucruri ca și noi. Putem raționa că libertatea, concepțiile, credințele și gândurile altora nu ne pot afecta mai mult decât îi afectează toate acestea pe ei.
Și atunci de ce încă sunt războaie? De ce continuă să existe persoane, președinți, generali, ayatolahi, pastori sau alte tipuri de politicieni care continuă să mobilizeze, să incite, să antreneze și să trimită, cu scopul de a ucide, oameni, fie ei soldați, teroriști, martiri sau eroi ?
Nu aș avea nici o problemă dacă toți acești corifei ai războiului s-ar lua la trântă unii cu alții. Aș da gata câteva pungi de popcorn și două, trei beri ca să îi văd în prime time bătându-se cu satârele pe Putin cu Porosenko, pe Obama cu Rouhani sau pe Abbas cu Netanyahu până consideră ei că au rezolvat în mod satisfăcător importantele lor conflicte.
Doar că din păcate toți „luptătorii” însetați de războaie ai zilelor noastre, ca și anceștrii lor de altfel, nu fac război pe curul lor ci preferă tranșarea conflictelor prin intermediul altora, mai mult sau mai puțin deștepți, mai mult sau mai puțin îndoctrinați pe care îi silesc să pună mâinile pe arme și ale căror trupuri fără de viață le numără, cu pioșenie falsă, la terminare .
Poate că va veni o vreme în care războaiele vor înceta. În care a ucide pe altul ca să impui un punct de vedere va fi, în fine, recunoscut ca un gest moral incalificabil.
Doar că se pare că mai este destul de mult până acolo.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!