Presupun că nu sunt singurul care, privind forma țării noastre, așa cum apare pe hartă, constată că aceasta seamănă cu un pește, un crăpcean grăsuț cu nasul în vânt prin Banat, ochișorul pe la Cluj, gurița căscată la Cazane, aripioarele dorsale în Baia Mare și Bucovina, codiță dobrogeană și orificiul excreto-reproducător, după cum era ușor de intuit, undeva în dreptul Bucureștilor.
Constatând acum 60 de ani că țara noastră nu are o formă prea frumoasă, marele grafician al hărților, desenator de frontiere și estet al regiunii, Iosif Visarionovici a decis să își liniștească ochii oripilați de atâta amorfitate luând o parte din teritoriul românesc cu scopul de a genera niște gubernii necesare promovării spiritului și civilizației rusești.
Pretextând că este firesc ca Vama Veche să fie totuși la frontieră dar mai ales intuind din timp posibilitatea nașterii vreunor Mazăre sau Nicușor Constantinescu, bulgarii și-au luat și ei cele două județe – Durostar și Kaliacra, fie numai pentru a putea repara drumurile necesare turiștilor români în drum spre Albena. Pretextul subțire al acestora (cum că e vorba de un teritoriu ancestral bulgăresc, locuit de bulgari și extrem de fertil pentru culturile de castraveți) nu a înșelat niciodată pe nimeni.
Presupun că nu a fost prea corect ca Rusia să ne facă toate aceste operații, dar presupun că era păcat să nu punem și un pic de garnitură la hălcile de tezaur și de petrol, eventual și niște condimente ca insulele dunărene sau Insula Șerpilor, mult mai potrivite să fie în posesia unor popoare cu vocație marină.
În plus să nu uităm că și noi îi enervasem pe ruși prin 1941 ținându-le blocate, prin atacul devastator al armatei naționale, atât de multe batalioane câteva luni.
Mie personal îmi place forma actuală a României.
Îi dă personalitate, un aspect pișichier, dar mai ales răspunde unei mai vechi dorințe a mele, aceea de a nu vizita vreodată Soroca, Tighina sau Hotinul.
În plus sunt convins că dacă am da cu împrumut bulgarilor Dobrogea câțiva ani măcar, hotelurile de pe plaja din Mamaia ar dispărea, ca să nu zic de prelungirea autostrăzii spre stațiunile cu adevărat românești de lângă Varna.
Singurii care bat din buzițe în comparația cu România sunt prietenii și vecinii unguri, care nu numai că nu s-au înfruptat în anii 40, dar din cele câteva județe ce le-au rămas după împărțeală nu au putut așeza pe hartă decât un dreptunghiel stilizat, fără cap și fără coadă.
Mulți din concetățenii mei sunt însă patrioți adevărați, un fel de daci, deși ceva mai puțin rafinați.
Ei urăsc ungurii dar, în momentele de respiro mai și suferă intens de toate aceste pierderi teritoriale și se gândesc că, dacă ar fi dreptate pe Pământ toate acestea, ba chiar cu bătaie (Tisa, Transnistria), ar trebui reinserate influenței civilizatoare a României. Că există ceva în alde Ponta, Băsescu, Iliescu și restul găștii vesele de care ar fi păcat să nu beneficieze toți vorbitorii de română. Că numai printr-o astfel de unire se poate garanta protecția ecosistemelor de agresiunea asfaltărilor și a pădurilor de cea a excesului de surcele. Că numai toleranța, propensitatea pentru muncă și buna organizare românească le lipsește tuturor acestora.
Eu nu gândesc ca ei fie și numai la gândul că după o eventuală unire ne vom trezi cu atâta suflet rus importat în țărișoară că nu s-ar mira nimeni dacă acestui suflet drăgăstos i s-ar putea asocia la un moment dat și sula blindată, aeropurtată și penetrantă a pravoslavnicilor, un preț cam mare pentru vinul de Cricova și fetițele dulci din Chișinău.
Iar cei care nu cred, să urmărească dansul nupțial rusoucrainian din perioada aceasta.