Am întâlnit acum câțiva ani o femeie (Dumnezeu a fost mai blând atunci cu mine, că mai întâlneam oameni din când în când) pentru care eu parcă eram dumnezeu. Se așezase în genunchi pe preșul ieftin din sufrageria mea și plângea și se plângea că numai eu pot să o salvez și că dacă nu îi cumpăr oala Zepter ea își pierde serviciul în mod sigur și are copii și familie de întreținut și nu poate suporta așa o nenorocire.

I-am explicat cu binișorul că eu la rândul meu abia am bani (Dumnezeu era mai blând cu mine, fiindcă atunci aveam ceva mai mulți ca azi) și că nu pot fi eu persoana care să o salveze. Dar ea insista și îmi explica că nu a găsit alți mușterii și va pierde tot dacă eu nu o ajut.

Spunea că ea are păcate multe față de mine și că se roagă lui Dumnezeu să o ierte. Eu o întreb ce fel de păcate așa multe a avut, să îmi spună și mie unul. Ea încearcă să se eschiveze, eu insist fiindcă și ea insista în continuare și atunci îmi răspunde că „noi am făcut multe avorturi” (era vorba de încă o altă femeie) și apoi tot repetă cuvântul avorturi.

Dar dacă vreun Dumnezeu din cer ne aude pe toți sau are câte un emisar în fiece casă botezată de preot de Bobotează? După câțiva ani m-a lovit suspiciunea: dacă în acel moment eram urmărită de vreun duhovnic în stare de ebrietate, care auzea confesiunea femeii Zepter? Poate m-o fi băgat și pe mine în aceeași oală (Zepter sau nu) auzind cuvântul „noi”, o fi crezut că și eu... sau poate nu.

Atunci am ascultat rugăciunea acelei femei și i-am dat 125 de euro, rămânând eu cu buzunarul gol și pradă unor mustrări din partea mamei (de data aceea justificate). I-am cumpărat oala din puținii mei bani și am constatat apoi că nici nu era ca la carte, fiindcă nu avea capacul etanș (defect de fabricație).

Și așa am rămas și cu micuța mea oală Zepter nefolosită și cu gândul uneori la acea femeie care îmi spunea în genunchi „Tu ai suferit atât de mult pe lumea asta, ca Cristos, încât pe lumea ailaltă precis vei trăi numai fericire....” Mi-era puțin greață.

Acum mă pot întreba ce avea acea femeie cu viața mea prăpădită, de unde naiba știa...ori vorbea cu pereții și încerca să îi vopsească din nou? Eu încă mai visez că poate am ajutat-o și a fost atunci mai fericită...dar după mai mulți ani am văzut-o pe stradă cu privirile rătăcite. Poate nu era ea.

Morala: confesați-vă numai la biserică sau cunoscuților și nu jecmăniți omul de ultimii bani, plângându-vă în același timp că acel om a suferit ca Cristos. O fi fost Cristos vândut pentru 30 de arginți, dar Cristos precis nu a fost cămătar. Iar pentru cei cum am fost eu: nu ascultați confesiunile altora dacă nu îi cunoașteți de mai mult timp și mai ales nu le puneți întrebări în situații critice, că nu se știe ce fel de ciorbă iese și în ce oală. În rest, îmi pare rău de tot că societățile de caritate sunt rare sau nu au profit și trebuie să se ascundă în spatele oalelor. Pe lume există atâția nenorociți care nu au nici după ce să bea apă...există femei Zepter și oale mereu goale.