mi-ai dat Doamne îndoiala toiag
spunându-mi: ia-ți întrebările și umblă
și am plecat purtând zilele-n spate
așternându-mi văzutele drept căpătâi
cu speranța că mă cufund într-o mare de răspunsuri

întrebările mi s-au tocit
cuvintele s-au împrăștiat
ochii s-au împăienjenit
iar sunetele trec
fără să mă ia în seamă

clipele se despart alene
lepădându-mă la marginea pleoapelor
acolo unde nopțile cad în uitare
zămislind cerurile zilelor
fără-început și fără sfârșit

dacă nu eu, atunci cine
să mai poarte întrebările pe drum