zadarnic îmi îmbătrânește gândul prin ascuțișurile vremii
timpul mă regăsește copil abia putând să îngaime
plin de spaime
e teritoriul în care am descălecat
baba-cloanța pândește la ușă -ce vrei, mătușă-
capul sub vremuri plecat -îmi spune-
(te-ar îmbrățișa deneaul și floarea bătrâneții tale ar apune)
înțelepciunea nu se cumpără -îmi zicea bunica-
se strânge din aurul anilor cum strange furnica
un bob jumătate în spinare.

zadarnic am dureri spinale persistă aceleași tăceri
cu lacrimi în mine când arunci e ca o poveste de atunci
te caut,
în această căutare întruna mușc aer și mănânc luna
sunt bolnav de oase și de strângeri în brațe
cuvinte grele îmi ies pe gură din mațe
te îmbătrânesc în deja târziul tău tată

coboară din bătrânețe și calea îmi arată
căci tot făcut de mine-n viață e-o erată