Cum o mai fi în prezent Dunărea la cazane nu știu. Ceea ce este vizibil e că în blocurile de cutii pentru locuit de pe strada mea stăm înghesuiți între pereți subțiri, supuși la cazne și cazane. Gurile rele șoptesc în preajma mea că suntem victimele unui regim pauper și de austeritate. Dar când deschid ochii și privesc pe fereastră, văd că până și în blocul de vis-a-vis, care nu a fost reabilitat termic, aproape toți locatarii au aer condiționat și termopane, că mașini diferite umplu aleile, că oamenii consumă benzină și au haine adecvate anotimpurilor.

Dar, de zeci de ani, stau să fierb în casă iarna cu geamurile deschise, fiindcă eu nu am fost binecuvântată cu termostate. Caloriferele din veche generație ard de ai putea fierbe ceaiul pe ele, zi și noapte. Cu geamul închis în nicio iarnă nu am avut temperaturi sub 26 de grade Celsius, și nici cu geamul deschis nu se ajunge la temperatura de confort recomandată în cărțile de igienă medicală. Și este și curent.

Prin geamul deschis se aud mai puternice zgomotele produse sistematic de băieții de cartier dedesubt, râsete bizare, bătăi de palme, înjurături și obscenități. Mai avem alarme de mașini, alarme de salvare, zgomote de artificii sau pocnitori puternice din când în când. Câini din vecini. Desigur, artificiile le-am văzut, oamenii au bani să se distreze, sunt împreună, nu doar singuri cuc așa ca mine.

În dulcea pace a apartamentului meu televizorul vecinei de dedesubt (singura persoană dintre vecini care discută puțin cu mine) latră zilnic, uneori de dimineața până seara sau până noaptea pe la unu. Desigur pot percepe adesea ce discută oamenii fericiți sau nu în cutiuța colorată. Vecina a asurzit numai de vreo trei ani, mai înainte cel puțin această pacoste nu era.

Însă culmea nenorocirilor zilnice sunt, cum poate ghiciți, vecinii de deasupra. Copiii lor au tot felul de facilități de a încărca atmosfera sonor, trântesc obiecte grele pe parchet, târâie scaune cu scârțâit prelung, tropăie ca niște mânji sălbatici ore în șir, și, culmea necazului, lasă apa să curgă la chiuveta de la bucătărie ori de câte ori încerc să am și eu o masă liniștită. Nu e de mirare că organele mele interne au ieșit demult din starea de echilibru sănătos. Prin urmare am fost obligată să las și eu apa să curgă la chiuvetă, pentru a acoperi o parte din calvarul asociat mesei. Iar la ore diverse din noapte mă simt cum s-or fi simțit evreii în camerele de gazare, datorită zgomotelor bizare, ca un foșnet uscat prelung la baie, de parcă nu curge apa la ei, ci dau drumul unor stingătoare de incendiu. Dumnezeu știe ce fac.

16 martie 2015