În curtea blocului meu au tăiat vreo 15 copaci verzi (adică au „toaletat” coroana) și au lăsat neatinși copacii uscați. Toamna trecută s-a petrecut prăpădul. Eu nu sunt dendrolog și nici adp-ist, nu cunosc utilitatea unei astfel de mutilări nu știu de ce nu au fost fonduri pentru tăierea celor morți, ci doar pentru cei vii. Îmi amintesc că mergeam cu bunicii la pădure și moșul meu încerca cu dosul securii pomii să vadă care este uscat cu totul și să îl taie. Cred că și acum există păduri unde bătrânii taie copacii uscați și îi lasă pe cei verzi în pace.

Ce există oare în pacea sufletului unui copac? Poate că acolo cresc ca niște flori păsări măiestre, dansează flamenco prințese ale vântului, se decide soarta norilor buluciți peste orașul mare. În sfârșit, trebuie să fie o lume sfântă, fiindcă ei cresc și spre cer și spre pământ, fiindcă ei ne dăruiesc tăcerea și cuvântul. Văd drept prometeic destinul oricărui copac înalt. Mi-l închipui pe Dumnezeu înconjurat de sfatul copacilor, de mireasma frunzelor foșnind în grădina raiului.

Stăteam în rezerva din spitalul de psihiatrie, îmi întindeam oasele îndurerate cu teamă. Vecina din patul alăturat îmi vorbea pe un ton scăzut. Avea ochii subțiri și prelungi, ca asiaticii. Spunea că familia ei nu înțelege de ce și cum ea a sacrificat totul pentru Dumnezeu, în timp ce ea nu se teme să recunoască faptul că ar fi în stare să își dea viața pentru Dumnezeu. Am uitat să o întreb ce înseamnă Dumnezeu pentru ea. Pentru mine atunci Dumnezeu și Fiul și Sfântul Duh erau toți castanii de pe aleile spitalului de psihiatrie, retezați, „toaletați” de mână omenească. Au luat oare adp-iștii sufletul nebunilor sau vorbele lor nedorite în lumea normală? Mi-era așa de ciudă când o pacientă îmi spunea, cum se întâmplă adesea, că „noi suntem normali, ăia de afară sunt nebuni”. Eu nu am rănit lumea nici cu fapta, nici cu vorba, nici cu gândul. Gurile rele spuneau adesea că eu nu gândesc, ceea ce e o minciună. Gândesc, dar nu în cuvinte, că doar nu sunt copil mic sau idioată. Normal că nu monologhez niciodată în mintea mea. Și i-aș ruga pe oamenii cuvântători să nu calce peste umbra copacului meu, așa cum nu se scuipă obrazul unui mort. Știu, Celine spunea că va scuipa pe mormintele nu știu cui, dar eu nu înțeleg. Desigur și copacii înalți se taie, dar oare toți sunt tăiați la oraș? Mulțumesc, nu-mi răspundeți, abia dacă am timp să pun întrebări.