Adriana!

Adriana a fost colega mea de grupă la facultate, timp de cinci ani. La început am fost 32 de visători, apoi ne-am rărit, am absolvit doar 18! Nici nu-i mai țin minte pe toți, dar pe ea cum aș fi putut să o uit? Avea o ținută imperial, înaltă, niciodată grasă, totdeauna îngrijită și rece, rece, rece, așa credeam. Provenea dintr-o familie foarte bună, unde eu n-aș fi avut acces, n-aveam trecut, de prezent nici nu se putea vorbi și cu atât mai mult, de viitor.
Ceea ce m-a surprins la început a fost relația ei strânsă cu Marinov Cornel, coleg și el de grupă. Cornel avea multe avantaje față de mine, era cu un cap mai înalt, ținută atletică și mai ales obținuse cea mai mare medie la admitere, (9,78). Majoritatea colegilor erau bucureșteni, vorbeau despre concerte, piese de teatru și uneori despre ceaiurile dansante care se țineau acasă, când la unul, când la altul. Pe mine nimeni nu mă băga în seamă, nu-mi ziceau nici dă-te mai încolo. Ba greșesc, odată, Florin Segal m-a băgat în seamă și mi-a zis “învață și tu să vorbești românește”! Observația lui m-a inhibat și mai mult așa că nici nu mai ridicam ochii la vreo fată!
Totuși, după vreo trei sesiuni de examene, intrasem în atenția colegilor, mereu integralist, cu note bune sau chiar foarte bune, devenisem și eu cineva, glumeau cu mine, mă întrebau cum a fost vremea în Muscel și dacă le merge bine albinelor. Apoi, după sesiunea de vară, la sfîrșitul anului doi, grupa noastră a fost repartizată să facă practica de vară la Uzina Termoelectrică Ovidiu, la un pas de Constanța. Bucurie mai mare nici nu putea fi! Dădeam pe la centrală la trei patru zile odată, în restul timpului, plajă, valurile mării, fete frumoase! Cornel tot timpul cu Adriana, se plimbau de mână, mâncau împreună, ce mai, erau nedespărțiți. Într-o seară Cornel mă abordează direct: Năică, mergi cu mine la Melody Bar să vedem streaptis? Merg, dar costă mult? M-am interesat, suntem solvabili, ai o sută de lei? Am! Nu spui la nimeni, Da? Atâta încredere, nu-mi arătase nimeni, nu îmi mai încăpeam în piele de bucurie! Evident, am mers fără Adriana! Am luat o masă la etaj, ne-am zgâit toată noaptea la fetele care se dezbrăcau, deși nu prea am văzut mare lucru și dimineața ne-am trezit după ora 11. Cornel m-a invitat să impart cearșeaful de pe plajă cu el și Adriana. Eram în al noulea cer! Le-am tot povestit, ce nu le-am spus, întâlnirea cu lupii, cu ursul, mă ascultau și când întrebau ceva nu mai aveam impresia că mă ironizează. Apoi am plecat cu Cornel să sărim în valuri de pe bac. Am tot sărit, fără să-mi dau seama că vântul a purtat bacul spre țărm și era să-mi rup gâtul! Ba mai rău, izbitura a fost atât de puternică încât mi-am spart dinții din față, am văzut stele verzi de-adevăratelea și abia am mai ajuns pe plajă. Am zăcut toată ziua, pe spate, cu ochii în soare, Adriana mă întreba, Năică șă-ți aduc o umbrelă, să-ți cumpăr ceva, ce ai dori tu ca să te simți bine? Mă doare, gâtul nu pot să-l mișc iar în creștetul capului simt o arsură! Mi-a adus de mâncare, m-a stropit cu apă să nu fac insolație, nu m-am mișcat de acolo până a dat întunericul. Ani de zile am trăit spaima că am să fac tumoare, în toamnă Cornel s-a despărțit de Adriana, dar pe ea am văzut-o plângând nu din cauza despărțirii de Cornel ci pentru că a luat un 7 la T.T.I., adică la Tehnica Tensiunilor Înalte la profesorul Gleb Drăgan.
Au trecut anii, fiecare a mers pe drumul lui, Adriana s-a căsătorit cu directorul general al I.S.P.-ului, funcție mai important decât a unui ministru pe vremea aceea, Cornel a ajuns professor universitar în Finlanda, iar eu, după ce am condus Muzeul Tehnic Național 35 de ani, m-am retras la Pietroasele unde de câteva zile traversez o gripă foarte urâtă. Am deschis calculatorul să uit de febră și colegul meu Ninel m-a anunțat sec:
Adriana ne-a părăsit, a murit în somn! Slujba și înmormântarea mâine…
Draga mea, am crezut că ești un suflet rece, inabordabil, iar tu, când am avut acel accident, ai avut grijă de mine ca o prietenă apropiată. Oare ți-am mulțumit vreodată?
Adio draga mea, fostă colegă!