Meditând zilele acestea la gradul meu propriu de normalitate am constat că eu mă consider de fapt o persoană extrem de normală, deși nu am adesea percepții, idei și interpretări la fel de normale ca a celor care mă înconjoară.
Există de fapt mai multe tipuri de normalitate sau mai exact mai multe definiri ale termenului.
Astfel marea majoritate apreciază normalitatea în funcție de popularitate și de plasarea unor idei, acțiuni sau sentimente înauntrul sau în afara curbei Gaussiene a ideației, comportamentelor și trăirilor concetățenilor. Cumva acest gen de normalitate este în fapt votat prin atitudinea dominantă a celor din jur și impune o necesitate de a te conforma la toate acestea din dorința de a nu te simți alienat, paria sau nebun. Este acel gen de normalitate în care iubești americanii și capitalismul, deși ești un slujbaș esteeuropean a cărui vis este să nu facă foamea la bătrânețe și al cărui capital poate adesea să fie păstrat în pușculiță. Normalitatea de a fi (sau a pretinde că ești) creștin deși nu ai ințeles niciodată cum se împacă geneza cu big bangul și nu ai simțit vreodată iubirea creștineasca la vreun semen care ar fi putut, trebuit și ai fi vrut să ți-o arate. Normalitatea de a urâ- pe ruși, unguri și țigani pentru că ești patriot, pe homosexuali pentru că te-ai născut cu predilecție pentru femei, pe femei pentru că parchează mai prost decât conduci tu la beție, etc.
Acest mod de a aspira spre normalitate pierde complet din vedere că lumea pe care o trăim este profund anormală.
În opinia mea normalitatea constă în găsirea unui echilibru intim între adevărul așa cum îl percepi prin evaluare de tip științific și informat a realității și trăirile, credințele și comportamentele proprii.
Am încetat de mult să măsor normalitatea după reacțiile oamenilor cât după coerența și logica faptelor și chiar dacă asta m-a condus uneori spre concluzii nepopulare am încercat să trăiesc in acord cu acestea.
Ca atare nu consider că trebuie să fiu credincios în aceeași măsură în care acum 2000 de ani nu aș fi considerat că ar fi trebuit să cred în Zeus sau Zamolxis. Nu cred că este normal să acuzi homosexualii, dar cred că violatorii sau pedofilii da. Nu pot să văd ce ar putea fi fundamental rau si inferior în ruși, unguri și chiar în țigani, dar fundamental superior în americani. Când am înțeles că distrugerea World Trade Center a fost un inside job și mai ales când am înțeles lipsa de logică de a crede în posibilitatea alternativă, am modificat perceptia și atitudinea mea față de contextul politic extern actual în concordanță.
Pentru că până la urmă cea mai mare consecvență a unui om normal este să lupte cu anormalitatea din jur.