1.Acel timp care provoacă suferință este crestat de destin, pentru a i se scurge discontinuitățile, abstractul, spleenul și îmbătrânirea.

2.Conținutul realității nu e cum ni se pare și îl putem descifra doar dacă ne punem substanța ființială în centrul ei.

3.Zilele scrâșnesc mestecând lumina solidificată la contactul cu oamenii, iar sunetele albe se pliază peste suflet, pe când sunetele negre se strivesc de caldarâmul nopții.

4.Universul e o lumină dintr-o umbră eternă, ce înglobează în ea veșnicia cumulată a stelelor, și care se extinde asimptotic înspre infinit.

5.Dacă am putea să creștem în viață până la o vârstă pe care ne-o alegem, considerând-o optimă, și de la această vârstă să nu mai îmbătrânim deloc, să rămânem eterni, atunci dorința noastră de nemurire s-ar realiza, iar timpul și-ar opri curgerea și n-ar mai avea nicio valoare.

6.Una dintre lumile supuse de întuneric, are drept caracteristici corupția, egoismul și vanitatea, cu oamenii ce fură speranțele și le vând la preț de speculă, celor profanați de deziluzii, degenerescențe, dezamăgiri și blazări.

7.Mi-am restartat viața, am aruncat la Recycle Bin tot ce este impur, eronat și negativ, mi-am rescris algoritmul ființial și matricea fiindului, ținând cont de elementele transfiguratoare, lirice și transcendentale.

8.Sufletul este modelat de frământări, zbateri și efervescențe, ce transformă substanța letargică a calmului într-un eu rotund cu care discut în singurătate.

9.Cu singurătatea pliată peste ochi, nu mai percepem socialul și societatea, însă percepem cu acuitate atolul alb al idealurilor încuibat într-un viitor prin care se întrevede un destin optimal.

10.Altă lume supusă tenebrelor, își creează o sumedenie de iluzii pentru a sfărâma adevărul supărător și împovărător, este îmbâcsită de imundul, pestilențialul și efluviile neputințelor, și aruncată în bolgiile nevoilor.