într-o intersecție aglomerată locuiește
Călăuza mea
îmi cunoaște bine inima și culorile glasului
nu este îngrijorată niciodată
dezlipește gândurile lor nemernice aruncate cu ură
pe zidul dimineții mele
îmi spune că a ști înseamnă întotdeauna a uita
și a uita e totuna cu a iubi începutul fără sfârșit
și mă așteaptă

plecăm spre ziua în care
aerul e moale și lumina blândă
și orele sunt mai lungi și mai fragile
decât resemnarea