el este aici și mă urmează
fericit surâde ochiul pineal sub ploaia măruntă
bogată de verde primăvară așa cum mi-a scris botticelli
el vine după mine teribil și năucitor
teribilă este fascia de întuneric
în care nu mai poți să mori
și nici să adormi înfășurat în flamuri
ca și cum te-ai întâlni în mod cotidian
cu însuși eccleziastul și tu
din superbia cruciadelor
ai un cu totul un alt răspuns
travestit în melancolică biruință
ești ochiul pineal
pelerinul neadormit al rugăciunii inimii
adevărata ta identitate e un simulacru
orice cădere se vrea atingerea înțelesului celui mai adânc
când smerenia va stăpâni lumea
toții oamenii vor pleca de pe pământ
nu-ți fă griji
aceasta nu se va întâmpla niciodată
am început sa-mi număr pierderile în sens invers
și am descoperit numai splendoare
orice încercare de a te încinge în flamura sângelui
este ironică și taina s-a dat numai împăraților
am văzut împărați plângând
și o lumină orbitoare despătimită
îi însoțea prin verdea pădure-ntunecată
el îi ridica făcându-i pe toți să-și vină în fire
deși pe pământ demult nu mai existau imperii
și nici nemuritori care să se nască
direct pe spinările cailor sălbateci
nu s-au născut încă
mi-a mai spus
păscutul lor înverzește preeria infinită
și dacă totuși ai ajuns să contempli infinitul
fără să ții un discurs festiv
la tăierea apelor
iarăși te pregătește de furtuna ispitei
s-ar putea să piară toți dintr-o vânare de vânt
și să rămână numai visul ecvestru din visconti
de cele mai multe ori istoria o fac oamenii sărmani
și numai conceptele ei de bunăstare și revoltă desțărează
fascie albă și roșie pentru tovarășul stalin care n-a mai ajuns în italia
flamură de întuneric albind infinitul vieții printre ruine