E buhăită. Buza de jos o are crăpată. A venit într-un suflet. A văzut, de la colț, unde e birtul, că am oprit la aria ei. Până să apară, toată înfofolită, ne-am făcut de lucru prin odăi. Dar numai preț de câteva clipe. Înăuntru, aerul e dens, așezat pe straturi. Și nu poate fi respirat.

O strigăm: Lucrețiiaaa, Lucrețiiaaa. Asistenta socială Maria Radu ridică din umeri: Asta e la birt. Ceasul e puțin peste 9:00 dimineața. La schimb, ne răspund doi câini, ținuți în lanț. Casa e aproape căzută, ferestrele sunt pline de praf, are puse cartoane, așa că lumina nu pătrunde, poate numai prin tavan. Din el, ies mănunchiuri de stuf. Împrejur, în arie, sunt doar bălării. Verdele proaspăt, săltat cât jumătate de om, face ca totul în jur să pară ireal. Sunt două odăi, la stânga și la dreapta unui hol care e și un fel de bucătărie. În hol, e doar un dulap. Din tavan, atârnă un snop de stuf. Lângă ușa din odaia din stânga, în schimb, e o poză cu Victor Ponta. Zâmbește. Zâmbește cât poate el de larg. Vedem, dincolo de ușă, două dormeze și nimic altceva. În schimb, în odaia din dreapta e numai una. Și tot nimic altceva. Capul familiei se numește Nedelcu Ion. Lucrează cu ziua, prin sat. El, cică, e ceva mai responsabil. Adică nu cheltuie cam tot ce primește, în schimbul muncii prestate, pe țigări și pe băutură. La birtul din colț, de la marginea satului Unirea, din județul Călărași, un pahar cu vin costă 0,8 lei. E vin alb, 4 lei litrul. E el, e buhăita, iar împreună au 3 copii, două fete, de 11 și 12 ani, un băiat, tot blond, ca un înger, la clasa pregătitoare. Stau la lumânare. Nu există urmă de plită și nici în arie nu sunt pirostrii. Vedem că nu există nici oale sau farfurii. Absolut nimic. Doar afișul cu Ponta, "Președintele care susține agricultura".

Primarul e cel care ne-a informat. Anghel Olteanu ne-a facut cu ochiul: Vedeți că în sat i se spune Madonna. Cântă?! Nu, o să vedeți dumneavoastră de ce! Asistenta socială ne pune în temă: Se culcă cu oricine care-i dă ceva de băut. E un fel de femeie fatală! Dormi cu ea și intri-n boală! Veniturile familiei înseamnă alocația de susținere de 246 de lei, la care se adaugă 126 de lei, alocația copiilor. La un calcul simplu, 5 persoane sunt nevoite să trăiască cu ceva mai puțin de 75 de lei pe lună de căciulă, adică 2,48 lei pe zi. Un pachet de biscuiți e 1 leu. Cam atât e și o pâine. Primarul a găsit o soluție: copiii mănâncă, în fiecare zi, la un centru social. Dar numai ei, părinții să se ducă, dracului, la muncă și să mai lase băutura! Buhăitei îi spunem doamnă. Și nu se miră. Vorbește repezit. Are copiii la școală. Ea era la colț, stătea, pur și simplu. Maria Radu, asistenta socială, ne spune că făcut actele pentru copii. Vor fi plasați în regim de urgență. Dă din cap: Nu se poate așa ceva! Buhăita ne arată un tablou, sunt poze cu copiii, cu toți 3, absolut nevinovați. Georgiana, Siminel și Gabriela. Ne descurcăm cât de cât, să nu mâniem pe Dumnezeu. Cu ce avem. Adică cu mai nimic. În casă, ne pune în temă Lucreția, are o jumătate de pâine și puțin lapte. Cică ei, pentru azi, îi ajunge. Că soțul, Dinu Ion, mănâncă pe unde muncește. O jumară, o șuncă. Are 40 de ani. Dar arată de parcă trage să moară. E trasă la față, ochii-i are căzuți în gură, pleoapele încărcate. Și n-a baut azi mai deloc, să mor io, decât un pahar cu vin. "Eu așa beau dimineața, în loc de cafea".

Lucreția, însă are, totuși, o nedumerire: de ce nu se satură copiii cu ce mănâncă la centrul social?! "Știți că seara îmi cere mâncare?" Le dă câte un orez cu lapte și ăla, vă dați seama, nu le ține de foame. În rest, e bine că s-a mărit ziua și că e din ce în ce mai cald. Georgiana, Siminel și Gabriela își fac temele afară. La aer curat. Iarna, în schimb, au scris la lumânare. Când au avut lumânări. Ca să fi scris la lumina unei lămpi cu gaz ar fi fost un adevărat lux. Dar nimic nu rezistă la Lucreția, zisă și Madonna, femeia fatală din satul Unirea. Tot ce are cât de cât o utilitate e dat pe câțiva bănuți. Cum pune mâna pe așa ceva, zboară la birtul de la colț, pentru un pahar cu vin, să bem, să ne-nveselim. Sau să-și ia țigări. Cică va da norocul și peste ea, într-un timp nedefinit. Speră să dărâme casa din tule și să-și facă una trainică. Să aibă sobe. Să aibă curent electric. Mobilă. Cât de cât, nu de lux, îi merge gura. Acum, nu mai are decât dormezele alea pe care saltă păduchii. Și cică, acum, nu are bani că a cumpărat dero. Se laudă că, în casă, nu are făină, ci doar mălai. O jumătate de kil. Ne cuprinde sila, ne cuprinde mila. O ducem la colț, la magazinul ăla care vinde, pe lângă alcool, și alimente. Și pe care-l vizitează în permanență. Linko, pâine cât cuprinde, melcișori, o bucată de costiță, zahăr, lapte, cartofi. Madonna nu dă ochii peste cap, dar e mulțumită cu ce primește. Azi, va avea ce să mănânce. În schimb, noi devenim lubrici: Lucreția, dacă tot ți-am luat astea, acum mergem înapoi la tine? Că de ce? Cum de ce?! Ca să facem dragoste fiindcă ți-am luat astea! Mergem, șefule, cum să nu mergem? Imediat! E o dimineață veselă. Dumnezeu dă copii la toți proștii! Și nu-i pare rău...