morile de vânt cu brațele căzute la pământ se roagă
vântul căzut în ispita rătăcirii a uitat drumurile
soarele se pare că nu simte prea bine
căzând într-o ceață
a nepăsării
aripile bat aerul gol
fără a găsi spijin ideilor
pământul se crapă lepădându-și apa
iar focul se-ascunde-n uitarea tăciunilor mistuiți
singur, verdele crud multiplică întrebarea
eu cate frunze mai rezist?