cîteodată îmi vine să-mi smulg părul din cap și să urlu
dumnezeu are asperger:
în mod repetat refuză să mă asculte
aș încerca terapii bazate pe recompensă (cu cît asociază
mai bine chipul meu cu ceea ce vreau cu atît
rugăciunea mea va fi mai fierbinte)
dar mi-e că așa autist cum îl știu
își va aduce aminte că i-am greșit
și se va închide în cer ca un om care se-nchide
în propria lume

îmi tot spun că viața e un joben magic din care apar
cînd nu te aștepți
oameni fermecători
dar uneori cînd merg pe stradă am senzația
că sunt o dronă rudimentară care nu face altceva decît
să culeagă date despre cum e să fii viu
iar cînd încerc să mă apropii de oameni
nenorocita de inimă rămîne țintuită în piept
ca stephen hawking într-un căruț cu rotile high tech

sincer să fiu
nu cred că un om întreg la minte ar fi putut lăsa
o poruncă de felul iubește-ți aproapele ca pe tine însuți
ar fi știut că nu există cale de mijloc și că
e o rețetă sigură pentru dezastru
cînd oamenii încep să iubească alți oameni e ca și cum
ne-ar lovi o epidemie mai cruntă ca moartea neagră
și gripa spaniolă
de aia cred că acolo sus e un adolescent
care s-a ars cu prima lui dragoste
ori care iubește prea mult oamenii dar n-are curaj să o spună
așa că a trimis pe cineva de încredere
să ne cunoască mai bine

în cele din urmă am învățat să mințim
am învățat să ne spunem
că dacă-i iubești îi lași să plece
am învățat să ne gîndim la oamenii care au fost lîngă noi
ca la niște povești minunate care ostoiesc durerea lui dumnezeu
cînd îi cresc dinții de lapte