1.S-a depus rugina ca o pojghiță pe lumina care s-a învechit în pântecele zilei, în care germinează corpusculii întunericului, tenebrelor și neantului.

2.Viața ca o farsă are în intrinsecitatea ei ceva eronat, din moment ce morbidul și ipohondria însuflețesc și activează o suferință inducând corpului o greutate de plumb.

3.Suferința încetinește deplasarea luminii vascularizate prin organism și induce mersului înspre viitor împleticeli, șchiopăieli și căzături inexplicabile.

4.Marile porți ce dau înspre transcendent și divin se deschid pentru cei ce au gândurile botezate cu alb, virtutea înnobilând trăirea, penitența învelită în lacrimi purificatoare, iar credința în bine desfășurată în eflorescențe de lumini.

5.O iubire ieșită din exil, din subteranele măcinându-i consistența, înspre suprafața pe care aleargă lumina și tenebrele, este impulsionată și stimulată să participe la cursa vieții, al cărei rezultat este fortuit și dramatic.

6.La cursa vieții participă, alături de iubirea resuscitată, lumina impulsionată de adevăr și tenebrele mișcate de reversul sinistru al tuturor lucrurilor și fenomenelor.

7.Iubirea este împrejmuită de sârma electrificată a urii, disprețului și resentimentelor, nu poate ieși înafara lumii, decât dacă devine aer electrizat de pasiune și erotic, inspirat de îndrăgostiți.

8.Dacă timpul îl prefacem în nimic, devenim fără reper existențial, fără dimensiuni, debusolați, dezabuzați, căci apelăm la el, când vrem să ne planificăm, ordonăm și structurăm viața.

9.Avem o lene și o letargie în noi, ca și cum ne-am mișca printr-o realitate somnolentă.

10.Ne este lene să facem efortul de a culege plăcerea și ne complacem într-o torpoare și somnolență, care se joacă cu ochii și cu pleoapele noastre.