agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-06-16 | |
Am dormit mai mult astăzi de dimineață dar, la 6 și un sfert m-am trezit și, sărind peste cafea m-am repezit spre spital. Azi este zi de internări și nu îmi place nici ca pacienții să mă aștepte, nici ca asistenta, laboratoarele, biroul de internări și celelalte foruri superioare din spital să mă aștepte până termin eu de consultat și de făcut foi.
”Cafaua oi bea-o la servici” am meditat pe drumul spre mină și într-adevăr devansasem orice pacient. Mi-am pus deci de cafea și am așteptat liniștit să vină gloata. Am mai băut o cafea. Abia la 8 fără zece am înțeles că tura asta nu o să vină nimeni. Pare că s-au vindecat cu toții. ”Șomaj” gândesc ieșind spre raportul de gardă În fața cabinetului puhoi de oameni uitându-se mirați dar și un pic supărați la mine. Întârziasem. Stipulez evidența întrebând: - Pe mine mă așteptați ? - Da. Aici erați ? Neglijez implicația că aș fi deschis un portal între lumi și las întrebarea fără răspuns. Mă concentrez în argumentare pe altele - Păi de ce nu ați bătut la ușă? Că aici nu e ca la biserică, nu bate toaca. Nici ca la moschee, să mai iasă imamul și să strige. - Am crezut că nu sunteți înăuntru. Înțeleg pe undeva confuzia oamenilor. Uneori o ușă nouă are acest efect. Termin spre prânz cu ultimul dintre ei și mă îndrept spre bucătărie. Azi este zi fastă pentru medicul de gardă. Fasole. Ca de obicei le cer o ceapă. Nu sunt superstițios dar am constatat că de când mănânc constant ceapă sau usturoi în gardă nu a mai murit nimeni în spital și nici urgențe mari nu au mai fost. Probabil că nu este nici o legătură, dar cine ar risca? În plus mă apără și de vreun eventual sărut, fie el pe obraz, de la singurele persoane de gen feminin care și-au manifestat vreodată dorința de a o face, octagenarele. Primesc ceapa și mă bucur de ea când, una din bucătărese mă întreabă: - Este bună, domnule doctor ? - Zici că e avocado. Dar de ce întrebi, vrei să dai și la oameni ? - Că nu e ceapă de-a noastră. Este mai zgrumțuroasă și se sfarămă. A noastră o fi dactilă, mă gândesc, dar nu pot comenta prea mult în contradictoriu taman cu bucătăresele. Sunt singura linie de apărare între mine și starvare. În plus s-a creat și o mică urgență local, este nevoie de ajutor și o colegă o cheamă să stingă cartofii de pe foc. Se repară încurcătura, drept care sunt prins din nou în universul conversației cu ele. Subiectul este, desigur, seceta păcătoasă de afară - Dar afară plouă, observ eu cu naivitatea omului care nu vede lucrurile în profunzime - Acuma plouă, dar nu a mai plouat de mult. - Și ieri a plouat. - Mi-a zis un vecin din Voinești că anul ăsta nici mere nu se fac. - Măcar s-o ieftini cheresteaua în regiune încerc eu să îi arăt jumătatea plină a paharului. - Că au distrus nenorociții ăștia irigațiile. Având o memorie peste medie îmi aduc aminte că acu vreo câteva săptămâni se plângeau de inundații. Presupun că în perioada aia ar fi înjurat politicienii veroși capabili de a face irigații inutile doar pentru ciubucurile lor oneroase. În plus este destul de evident că tipul de climă în care dumnealor ar dori de fapt să trăiască este cel din paradis, zonă renumită de altfel pentru recoltele admirabile de mere - Lasă că luăm de la chinezi, încerc eu în zadar să le consolez, cu detașarea unui om care a mușcat ultima oară dintr-un măr în 2012. Plec sătul spre cabinet. Ca să intru în policlinică trec prin fața portarului. Acesta este un om cu părul alb, o anumită severitate a limbajului trupului și o dedicare profesională exemplară. O perioadă de timp m-a privit cu circumspecție dar de ceva vreme, de când parchez lângă ghereta lui, a început să mă accepte. Eu nu am vorbit cu el niciodată. Cumva are ceva pe suflet ceva ce numai cu un om popular, cu un truditor al sistemului și cu un spirit larg, înrudit cu al lui, ar putea dezbate - Nu înțeleg cum vine asta, dom doctor, cu ale noastre și arabii Există multe fațete din care problema poate fi abordată așa că aștept cu răbdare ca omul să dezvelească un pic mai mult minereul, fără îndoială un briliant, ce pare a sclipi în mintea lui - Că le pun să poarte chestiile alea pe față. Și ele acceptă, de ce oare? Au ei putere de convingere, he, he, he Îl înțeleg pe om. Există o ierarhie în problematica globală și în descoperirea universului, motiv pentru care e bine să o iei de jos în sus. În plus omul pare o persoană normală, incapabil să zică la o adică nevestei să își mai pună ceva, vreun, voal, maramă sau pungă pe față, măcar când mănâncă. Și se întreabă și el – arabii cum reușesc? Nu rămân să dezbat subiectul. Ce aș putea răspunde unui paradox altfel real invocat de om, respectiv faptul că în loc să fie ca la noi, unde nevasta de rând nu și-ar pune nici măcar o băscuță doar ca să își bucure soțul, la ei își pune cearșaful pe cap să stea omul liniștit că nu îi vede altul strâmba. - Nu știu, șefu, eu zic că le stă bine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate