copilăria își făcuse culcuș în sufletul meu și pândea cu ochi speriat viața

mâinile desenau cuvinte și cuvintele își luau zborul împletind fuioare ideile ascunse
cerul s-a speriat, a lăsat storurile și a coborât dintre suliți
fugind cât mai departe de toată această răscolire

limba mesteca aerul dându-i formă și culoare
cuvintele se-înșiruiau unul după altul căutându-se de rime
și lanțuri poem se strângeau căutând liniștea din adâncul tăcerii

cine ridică cuvântul de cuvânt va pieri

mâinile au căzut retezate, versuri deturnate din visare
cuvintele s-au uscat, pământ pârjolit de secetă
iar lacrima, urmă albiciosă în praful zilei

moartea privește cerul senin fără nici un strop de simțire
ziduri de tăcere trag după ele porți ferecate
și nepăsarea spulberă urma poticnită

Esop împletea răul și bunul punând în fruntea bucatelor limba