1.Percepând senzitiv în viteză tot ce are legătură cu tine, nu te poți opri la marginea existenței și treci departe de limitele proprii, dincolo de tine, acolo unde ființează nefiindul, prin care timpul curge invers, întunericul creează goluri prin universul interior, iar nevisele se multiplică în vid.

2.Îți spui totul este bine, când totul este rău, totul este permis, când totul este interzis și se percepe taxă pe respirație și pe gânduri, trebuie să fii corupt ca să gândești ce vrei, îți vine să dansezi vals la braț cu nimicul, pe caldarâmul vâscos, impregnat cu imund, scabros și diform.

3.Se vede așa de limpede cimitirul, fiindcă nefiindul ne-a încețoșat privirea, care nu mai este orientată către viață, ci către non-ființare, și totuși se întâmplă să trăim, căci întâmplarea și hazardul ne mai țin în viață.

4.Totul se face în grabă, într-un zgomot infernal al afectelor intrate în degringoladă.

5.Spațiul vieții s-a opacizat și a devenit difuz, așa că mergem în gol, la întâmplare, și destinul visat se îndepărtează.

6.Intuim o ușă care se deschide pentru cel în care sângele s-a răcit și s-a oprit să curgă, dincolo de care neființa îl ia în primire și, în funcție de karmă, se va reîncarna în ceva superior sau inferior, ori va ajunge în elizeu, intermundii, sau în bolgii.

7.Iertarea e cel mai nobil sentiment, pe care nu îl au decât cei ce fac din bunătate fetiș, căci prin iertare îl așezăm pe Dumnezeu în suflet, iar activitățile sufletului nu sunt decât manifestările lui Dumnezeu.

8.Prin iertare ne depășim condiția de ființe efemere, ne transcendem și ne sublimăm trăirile, și se deschide un cer în care ne punem visele luminoase.

9.Prin efectele iertării percepem o supra-realitate, care a înlăturat visele sterpe, iubirile sterile și urile frigide, și a creat o nouă ipostază numită iertare.

10.Stările de perplexitate, înspăimântare și jale, sunt defulate prin plâns.