Am mâinile murdare. Pe strada mea visele sunt fabricate din ipsos. Așa de aproape, zidul se-nvelește în foi de graffiti, multicolor, ca și orașul plăzmuire a codului portocaliu de caniculă. Noaptea vocile sunt de-a dreptul terifiante. Se-adună la capătul unei străduțe sub aceeași tăbliță, astăzi curată, a negustorului Chang, alunecând primejdios în mare. Nu este o farsă. În peisajul urban trebuie să ai un ton amabil și un halat cumplit de murdar chezășie a modestiei cu care îți trăiești noapte de noapte ambiguitatea.

Lumina vine dinspre asfințit dansând în ritmul radioului deschis pe bachata. O urmă de frac încolțit de primejdie se-ascunde lichid în oceanul de vise. Pe genunchi vocile șoptesc cuvinte de dragoste atingând, atingând ușor trupurile sătule de mângâierea colilor de scris ce nu mai vor să devină sterile.

Noaptea stelele par de jăratec. Le culeg cu ambele mâini potrivindu-le sferele într-un joc de tot felul așa cum ciorapii tăi fini zac aruncați, brutal de frumos, pe marginea constelației Orion, rătăcind infailibil.