Scenă unică

O încăpere dintr-un local oarecare. Pereții erau sufocați de postere și tablouri ultramoderne. Toate mesele ocupate, toți spectatorii la locul lor. Barmanii și ospătarii se bucurau de o pauză mult râvnită. Spectatorii așteptau să se întâmple ceva. Scena situată în fața meselor susținea un stativ în vârful căruia un microfon aștepta și el ceva. Dintr-o dată, aplicele montate pe toți pereții și pe toți stâlpii care împărțeau încăperea în mai multe secțiuni se sting, iar reflectoarele orientate spre scenă se aprind, iluminând puternic peretele din spatele acesteia. Gigel Filozofu’ își face apariția din culise. Spectatorii îl aplaudă cu generozitate.

GIGEL FILOZOFU’ (luând microfonul în mână): Nu sunt genul de om care să vorbească despre credință, despre dumnezei, despre credincioși, de orice religie ar fi aceștia, creștină, islamică, mozaică… ș.a.m.d. Da, evit discuțiile inutile! Dar uneori nu mă pot abține și mă văd nevoit să mă confesez: nutresc o mare simpatie față de aceștia, trebuie să recunosc. Îi simpatizez și, în același timp, îi compătimesc. Îi compătimesc în avans, da, însă nu pentru că ar fi proști sau ignoranți sau cum o mai fi etichetați ei. Nu, eu îi compătimesc pentru că, dacă într-adevăr există un Rai (indiferent de variantele acestuia), ei n-o să apuce să intre, chiar dacă toată viața nu au făcut altceva decât să-și plătească biletul de intrare prin mătănii, rugăciuni, ritualuri! Dacă Dumnezeu este într-adevăr Dumnezeu, n-are cum să-i primească, pentru că-i o ființă mult prea inteligentă ca să facă aceeași greșeală de două ori!

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: E practic imposibil! Imaginați-vă și voi: cât timp sunt în viață îl plictisesc cu fel și fel de rugăminți, încât acesta nu ar face față o eternitate întreagă, oricât de perfect și de minunat ar fi! O doză de slăbiciune și imperfecțiune există și-n esența divină, altfel n-am mai fi apărut noi, nu? Presupunându-se că suntem creația Domnului. Eu mi-l imaginez pe Dumnezeu ca pe-un bătrânel simpatic, în pijamale, încercând să pună capul pe pernă, dar nereușind să închidă un ochi din cauza faptului că grupuri și grupuri de nefericiți care mor în cine-știe-ce condiții îi bat non-stop la ușă.

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Și mi-l imaginez dându-se jos din patul sau de nori, ștergându-se la ochii roșii de la insomnia care-l ține de milenii, cauzată, în mare, de rugăciunile care-i bâzâie în urechi, gândindu-se „Să nu fie oameni, să nu fie oameni”! Trage aer în piept, se uită pe vizor… “La dracu’!”

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Deschide și întreabă politicos… „Ce doriți?” La care foștii oameni, actuali zombi, „Acesta este Raiul? Pe unde putem intra?”. Și apoi Dumnezeu: „mă tem că ați greșit adresa, Dumnezeu locuiește la o galaxie distanță de aici. Vedeți norul acela? E, faceți imediat la dreapta, apoi o țineți tot înainte vreo 2 – 3 ani lumină și la prima Super Novă faceți iar la dreapta. De-acolo tot înainte”. Și mai sunt unii care au tupeul să spună că „Dumnezeu e-acolo sus și nu doarme”. Păi, normal că nu doarme, deștepților, dacă e deranjat permanent!

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Acu pe bune! Toată ziua bună ziua „vreau aia, dă-mi aia, te rog, fă să se întâmple aia, vreau și eu o casă ca a vecinului!” Știți ce-ar zice Dumnezeu? „V-am dat mâini, v-am dat picioare, v-am dat creieri, v-am dat un chip ca al meu, ce mai vreți? Descurcați-vă singuri de-acum încolo!” Și, culmea culmilor, dacă tot se roagă și dacă tot apelează la pronia cerească 24/7, ce-i dau aceștia în schimb lui Dumnezeu? Nu-i fac pe plac nici măcar ascultând de vorba sa! Nici măcar atât, un lucru mărunt! Păcătuiesc non-stop și îi cer iertare non-stop pentru a putea păcătui din nou și tot așa.

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Asta în primul rând! În al doilea rând, cei mai mulți dintre habotnici, dacă nu chiar toți, nici nu știu cum să comunice cu divinitatea. Și de-ar fi doar atât… Dar ei nu arată niciun pic de considerație față de entitatea pe care-o venerează! Cât e ziua de lungă „dă-mi aia, fă-mi aia, vreau aia, am și eu o fată frumoasă și deșteaptă, dă, Doamne, să ajungă mare!” Și Dumnezeu o ajută: o face cât Casa Poporului!

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Hmm… ceva s-a strecurat la mijloc. Ori Dumnezeu stă prost cu semnalul, ori credinciosul nu poate vorbi pe limba lui. Dar nu asta-i problema. Problema e că habotnicii sunt extrem de egoiști. Dar extrem de egoiști! Când a fost ultima oară când l-ați auzit pe un credincios înfocat întrebându-l pe Dumnezeu, după ce-a terminat de rostit nelipsita rugăciune, „da’, tu, Doamne, ce mai faci? Mai reziști? Aș vrea să știu mai multe despre tine. Dacă mă auzi, și știu că mă auzi, află că eu și familia mea îți transmitem cele mai calde salutări și îmbrățișări!” Dar nu! Ei: „eu, eu, eu, familia mea, eu, să moară capra vecinului, eu, eu” și tot așa.

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Turuie întruna... „Doamne, fă aia, dă, Doamne, să plouă mai tare la vară, dă, Doamne, să fie cald ș.a.m.d.! Lipsa de respect, pe bune! Și mai au și tupeul să se întrebe de ce bărbosul atotputernic nu li se arată niciodată. Păi, dacă nimeni nu l-a întrebat niciodată de sănătate! Asta una la mână. A doua la mână, Dumnezeu nu s-a arătat niciodată poate pentru nici nu dorește să fie găsit. Nu doar că-i atotputernic, dar este și cel mai bun jucător la „de-a v-ați ascunselea”! S-a ascuns acum câteva miliarde de ani și nimeni n-a apucat să-l scuipe cu adevărat!

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Cu toate acestea, credincioșii cred că dacă-i scriu numele și orice pronume prin care se face referire la Acesta cu majusculă Îl încălzește cu ceva. „Da, da! În secunda aceasta 2.345.436 de indivizi mi-au scris numele cu majusculă; ba mai mult, mi-au spus El cu «E» mare. E o mare onoare pentru mine! Țin să-i mulțumesc pe-această cale Big Bang-ului și tuturor Super Novelor din viața mea pentru contribuția decisivă pe care au avut-o la succesul pe care-l am printre oameni!” zice Dumnezeu.

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Sau mi-l imaginez pe Dumnezeu cum stă pe tronul său, cu barba mare, albă, uitându-se în jos și ascultând rugămințile fiecărui credincios. Da’ ce e Dumnezeu, ospătar? „Da, deci, dumneavoastră o casă, o mașină, fetele și băiatul putred de bogați, altceva mai doriți? Nu acum? Mai încolo? Bun, bun!”

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Și-și notează în carnețelul lui interminabil. Lipsă de respect, nu alta! Mai mult ca sigur că Dumnezeu și-a adresat cel puțin o dată - de când l-a creat pe om (pornind de la premisa asta) - următoarea întrebare. Parcă-l și aud discutând cu Iisus: “Fiule, oare unde am greșit? Nu puteam să stau locului! Dinozaurii erau perfecți! Și maimuțele păreau perfecte, până când au început să-și ia lumea în cap și să se creadă inteligente! Dracu’ m-a pus să mănânc înghețata aia atunci! Am răcit în ultimul hal și am contaminat tot Pământul. Cu un strănut am doborât toți dinozaurii.”

PUBLICUL: „Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: „Și știi și tu… am fost nevoit să pun altceva în loc ca să nu-mi moară grădina.” La care Iisus: „Tată, din câte țin eu minte, tot Dracu’ te-a invitat la restaurantul acela unde ai servit fructe de mare stricate. Ți-ai petrecut toată ziua de sâmbătă în grădină și te-ai căcat împrăștiat și nici după atâtea zeci de mii de ani n-ai reușit să faci curat! ”

PUBLICUL (aplaudând): „Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!”

GIGEL FILOZOFU’: Vă mulțumesc!

Cortina