1.Bifurcăm timpul într-unul exterior, conținând trendul vârstei, și într-unul interior, care ne modelează ființa lăuntrică.

2.Uneori potențialul propriu eșuează prin încercări ratate, ce au drept cauze pripa, nepăsarea, egoismul, orgoliul, alteori se deschide în eflorescențe de vocații, cizelând aptitudinile.

3.Principiile orgoliului țin cont întotdeauna de eu și niciodată de noi, creează o citadelă inexpugnabilă, în care conduce, tiranic, sinele.

4.Senzualitatea atacată de insipid țipă, aruncată de singurătate într-o recluziune a simțurilor și într-un exil al iubirii, pe tărâmul sterilității.

5.Solitudinea discută cu nimicul ca sofism al nefiindului, însă atracția în fața non-ființării s-a năruit, fiindcă neființa cochetează cu boala, manifestând idiosincrazie față de sănătate.

6.Umbra iubirii a opacizat oglinzile dispuse concentric în jurul sinelui, care reflectau fizionomia dragostei, epurată de negru.

7.Când gândul este mai negru decât o sută de corbi, umbra lui face beznă totală pe planetă.

8.Unele lacrimi sunt răzvrătite, nu vor să curgă după dogmele patologice, aprobate și parafate, ale suferinței.

9.Optimismul acuzat de pesimism și scepticism de erezia celeilalte vieți, își înfășoară bucuria într-o aură esoterică și transcendentală.

10.Înlăuntrul nostru este invadat de lacrimi, care curg prin rigolele zădărniciei, deșertăciunii și dezabuzării, create de logaritmul suferinței, și o soluție practică, însă cu efecte secundare nocive, este să aducem deșertul în lăuntric.