1.Dacă ne-am umple golurile cu divin, corpul ar fi un lest inutil, mizeria ar fi topită în imanență și ne-am amplifica dimensiunea existențială.

2.Poezia este totem, fetiș și talisman, când o concepem trecem într-o stare specială, apropiată de transcendent și de divin, rătăcim desculți prin universul interior, cu cuvintele poetice, stele lirice.

3.Poezia pulsează în ritmul expresivității și este locuită de poetul, care jonglează cu talent cu cuvintele.

4.Rănit de propria existență, fac din îndoială și circumspecție reper existențial echivoc și din solitudine un mod de a fi.

5.Când sunt indispus și lumina vie se depărtează de spiritul cercetător, mă izolez în blazare și nepăsare, fără a pierde însă contactul cu lumea vieții și cu viața lumii.

6.Ziua agățată de trăirea proprie devine ternă, insipidă și fadă, având sonorități de elegie, dacă indiferența îmi străbate ființa și induce corpului somnolență și torpoare.

7.O categorie de oameni ființează pe circumferința unui cerc, altă categorie trăiesc mișcându-se în interiorul cercului, și doar aleșii își pun sinele în centrul cercului.

8.Alții își transfigurează și transcend viața până ajung la un nivel superior și își împart existența în pătrate, în interiorul cărora se mișcă debusolați.

9.Totuși, cuburile și sferele ar fi mai indicate, pentru a ieși din bidimensionalul pătratelor și cercurilor și a intra în tridimensionalul cuburilor și sferelor, dobândind o dimensiune în plus.

10.Cântecele dezarmonioase, ca și erorile care țipă isteric, sparg crusta care acoperă eufoniile și adevărurile firave, și astfel devin expuse intemperiilor disonanțelor și minciunilor robuste.