Nimeni nu ne crede când strângem cu putere corzile vântului pe genunchi, melancolic. Am auzit firul de iarbă cântând ca și cum din mirajul ghitarelor țâșnesc stoluri de păsări scânteietoare și mov, cu gust de cireșe amare.

Stai lângă mine suflet frumos. Vorbește-mi până la capăt prin gesturi. Un miliard de aripi se lovesc peste ramuri explodând sideral peste albul echilibru al porumbeilor, note de portativ pe același grif, aproape perfect, imitându-l.

Peste mine corăbii de aripi prinse în furtună se ridică la cer sau mai bine bunătatea pământului oglindit peste trupurile uriașe ale frunzelor albastre legătate de vânt ce se prind peste umăr.

Nici o diferență între iarbă și cânt. Lăsați porumbeii flămânzi să cadă peste mâna mea înverzită curând, melancolice corzi pe genunchi, pasăre sărutată și blândă.