Lasă-i pe cei orbi să zidească orașul punând rădăcini peste cuiburi la ștreașină. Bucură-te de acest semn. Este un simplu rut peste blocuri și case. Izolat pe un ostrov unul din sori îmbrățișează valul ce poartă în el cugetul profund al cireșilor adormiți de cântul lăstunilor. Emoții de seară.

Simt țărmul învelit în pagini de ziar îngălbenit, mișcând note de blues în cercuri concentrice, râuri în cascade prelinse ușor ce se-nalță peste cerul albastru. Ating sferele zămislite în cuptoarele facerii. Tăcut, un pește sătul de atâta lumină înoată buimac pe-o fantomă de nor curgător. Norul acela infectat de trăire.

Mi-a strigat. "Zâmbește! Acoperă umbra din spatele trunchiului tău zidind fericirea într-un cânt ca o mare amprentă. Păsările dorm legănat visând la grămadă de stele. Iartă lipsa de sens. Tristețea alung-o pe o mare pustie."

Aș vrea să-ți adorm nopțile în aceleași note de blues cufundat în lumina hipnotică a cireșilor adormiți prematur ca și când timpul flămând își renegă setea de căpătuială.