Te caut noaptea pe străzi, ca un simun căutând răsăritul soarelui, un fel de semn de fereastră zburând spre invizibilul nimb al ochilor de felină rătăciți în abur de alcov, mult visată. Chipuri de cerșetori posternați pe asfalt îmi înlătură din gând cele mai frumoase speculații. Inima nu-mi poate pătrunde dincolo de ușile trântite cu zgomot. Ce-ți pasă! Țâșnea în continuare risipa de sentimente mușcate de-un fluviu galben, bătrân mult mai rănit decât timpul decolorat dintr-o parte.

Te caut noapte de noapte ca un flămând, cu propia-mi respirație adunând bacșișuri și o mulțime de hârtii colorate, un fel de vătrai vârât între bușteni, clarobscur, după resturi de iască uscată, având buzunarele sparte. Mă sufoc iubito! Am pierdut deja un prieten dincolo de poarta aerului, făcând gropi noi neputându-le umple. În unele dimineți, sentimentele îmi sunt legate cu ațe, teatru de păpuși, trăite, tăinuite, ținute-n ascuns după statura ta dreaptă.

Te caut noaptea cu ochii închiși neglijent în camera de la etajul șase. Aceeași adresă într-un cartier diferit, o cutie de carton lustruit, o șa de moped și discutabilul crez că mai pot striga încă o dată. Am pierdut deja un prieten.

Mi-am regăsit inima în coșul de rufe murdare, bolnavă fiind de-o formă avansată de iubire boreală. Rupe-mă, răsucește-mă, frânge-mă ca pe aripa unui înger, dă-mi un mesaj cu o nouă adresă. Te voi găsi negreșit, aievea în vis. Fără false exhibiții de seară.