I

Astăzi m-am ridicat la pătrat.
M-am înmulțit cu mine însumi și astfel m-am ridicat,
m-am tot ridicat, până ce-am dat,
cu capul meu cubic,
într-un pătrat.
M-am rățoit la el
și am lătrat.

După aceea mi-am scuipat în palme,
mi-am suflecat mânecile,
mi-am suflat elegant mucii pe gazon,
cu gestul acela bărbătesc, halucinant
al marilor eroi ai stadioanelor inteligente în delir,
am apucat zdravăn,
am tras
și am extras Rădăcina.
Am scuturat-o delicat de pământ și iată ce am deslușit scris mic pe ea,
de parcă un chinez își scrisese viața pe un bob de orez:
”Orice activitate intelectuală este umoristică” - semnat Oscar Wilde.

După aceea am făcut un ¶ (pi) în patul bunicilor.
Și apoi încă un ¶ (pi).

II

Astăzi un om bătrân și bun mi-a spus că
la vârsta lui supărările nu mai contează.

Iată ce am înțeles eu în momentul acestei rostiri neînțelese:
Kombinări de N luate câte Ca.

După aceea mi-am culcat capul pe tabla la care fusesem scos
cu sufletul pe dos
întors în timp
rărit, tâmpind
sub lună - un penis mic de-argint.

Îi vorbisem despre somatizare.
El este bătrân și în același timp bolnav de cancer,
dar viu, umblăreț și optimist
un Enkidu pe care l-aș fi vrut ca tată
iar eu credeam că-l iluminez vorbindu-i despre somatizare.
Să se ferească de orice supărare ziceam
căci supărarea duce la somatizare.
Iar el, auzi și tu, cică:
”La vârsta mea supărările nu mai contează”.
Poftim!

Pelin
Vagin
Serafim...

Uite, vezi, așa cazi la pace cu moartea:
ca-ntr-o scrisoare scrisă demult pe genunchi sub lună.

În muzica apelor
în muzica cuvintelor
în muzica cacofoniilor inevitabile
precum și în muzica cioburilor sparte de la geamul matriciei
pe care o trântisem furios în urma mea alergând disperat
către Disperare.

După aceea, mi-am zis așa:
So... Deci zici că ești poet...
Bun. Foarte bine și frumos totodată.
Poet
adică cineva care se hotărăște să o dea dracului de viață de om
ca să poată duce mai departe Ideea de Om
în care continuă să creadă
și pe care prietenii tăi din copilărie, adulții,
calcă în picioare
o amestecă în noroi,
în fecale și alte materii
gonind ca cretinii după viață
și nu după Ideea ei

făcând bunăoară copii

copii care, vezi bine, mai târziu nu vor putea înțelege pe deplin ce e aia om
decât de la unul ca tine,
un locțiitor al părinților cretinizați,
deveniți pe nesimțite din zei cimpan-zei.
De la tine
care ca om ești ca și mort
încă în timpul acesta, în care scrii
cuvinte precum: om, viață, idee, căcat etc.

Pentru edificare se oferă pe tavă următorul exemplu concret și real:
Ai un prieten. Un om.
Care se însoară cu o vacă.
Un neam prost care vrea cu orice preț să pară mai mult decât este,
Adică o vacă.
Această vacă fată doi copii minunați
frumoși, sensibili, inteligenți
pe care vaca,
observând potențialul incredibil, de natură divină, al îngerilor pe care i-a fătat,
îi folosește cu nerușinare pentru a-l șantaja pe om
și pe părinții blajini ai acestuia
dintre care:
unul - slab de înger (bunica)
și celălalt - bolnav de cancer și sătul de viață (bunicul).

În continuare lucrurile se desfășoară în felul următor:

Bunicii, care încercaseră în tot timpul vieții să facă din copilul lor un om,
din pricina caracterului lor nobil și a dorinței lor îndreptățite de liniște, pace și armonie,
devin sclavii boului și a vacii
evident, din dragoste firească față de îngerii care le-ar putea fi furați,
de nepoțeii lor, care în mod firesc începuseră să le lumineze bătrânețile
și care acum, vezi și tu, cu ochii tăi de prieten
se întunecă
și se împut
din zi în zi.

Din pricina caracterului nobil și a nevoii de liniște, armonie și pace
cei doi bunici, împreună cu boul,
joacă cu o sprinteneală și o voioșie daliniană
exact după cum mugește vaca.

Hop una, și-alte două, și-alte trei să-i dăm bătăi!
etc.

Privește toate acestea și du mai departe Ideea de Om.
Privește detașat sau isteric, cum vrei, dar privește.
Și du mai departe Ideea de Om!
Căci zici că ești poet.
Începe acum!
Cu ce începi?

(Indicații ajutătoare: copilul cel mare începe deja să înțeleagă ce se petrece
și devine văzând cu ochii nevrotic spre stupefacția nevrotică a întregii familii.)

Sărut mâna pentru viață,
mama mea măreață
și creață.

III

Simt că devenisem la un moment dat,
(care mi-a scăpat)
un om cult
asta mai demult
și că nu am observat la timp
și că acum se face târziu
și mamele își cheamă deja copiii plini de praf
prin casele șterse de praf.

Cum a venit, așa a și plecat
Cultura care mă făcuse cult
deși eu mă credeam adult.

Astăzi la intrarea în bloc, am găsit un afiș mic de tot
pe care scria mare, mare de tot
(mare, mare, mare voglio arrivareeee!)
scria, spuneam,
lăsând deoparte și ignorând cu desăvârșire paranteza de mai sus,
după cum urmează
literă cu literă și cuvânt cu cuvânt:

REPARAȚII NON STOP MAȘINI DE SPÃLAT AER CONDIȚIONAT.

Pricepi acum că scrisul e o minune?
Poate singura?
Că scriind (Io)
și citind (Tu)
devenim Una?
sau invers.

MAȘINI DE CONDIȚIONAT AERUL SPÃLAT

Căci eu sunt Tu
așa cum s-a spus.
AUM!

Hop una, și-alte două și-alte trei să-i dăm bătăi:
de inimă
în ușă
pe stadioane
în sălile ticsite de mașini de scris ale agențiilor de știri de pe la jumătatea secolului trecut.

Ce vrei?

Laudatio: ”Se acordă titlul de Doctor Honoris Alpha Centauri acestui infractor infect (cu care va trebui să vă purtați prietenește și cu mănuși dacă vreți să mai câștigați câteva ceva de-ale gurii care doare) pentru următoarele merite:... ... ... .Punct. Atenție, se închid ghilimelele!

Quot erat demonstrandum
sau masturbandum, cum doriți,
cu blat pufos
crocant
crocant în exterior și pufos în interior
sau cu un inel de brânză de jur împrejur.
Cu o singură mică atenționare:
Ce-ți dorești, aia ai, băi Românie,
dulce pajiște albastră,
aripă sculptată-n dor de lumina ochilor
și ce-oi mai fi tu și nu știu eu.

Ce vrei?

Te faci că nu auzi?
Vrei să te trag de limbă aici,
să guști puțină inimă în sânge?
De limba asta pe care tu, pasăre-om-și -iar-pasăre-cititor,
pieri de-a-n picioarelea?

Dar n-am mai fi decât copii
răcind, scuipând, spunând prostii
a ruginit frunza din vii
de ce nu-mi vii?
de ce nu-mi vii?

Vezi, are și repetiția asta rostul ei.
Încearcă și tu.
Mai vino și tu pe la repetiții,
muncește,
că în viață nu merge așa cum crezi tu!
În viață să crezi doar dacă merge!
Dacă nu, nu.
Ce a fost a fost, ce va fi va fi.
Să nu zici că nu ți-am spus:
pe gură, pe nări, prin urechi și prin toate celelate orificii disponibile.

Vine un prost pe la spate
și șterge ”nu, nu”
și scrie în loc: ”Hm! Da și nu! Da și nu!”
și zâmbește așa subtil
ca și cum ar ști el mai bine cum merge lucrurile
p-acilea pă la noi boerule
că mai știm și noi câte ceva,
cacum nu se mai cacă boerii în capu nostru
cacum avem și noi gură
mănțelegi.

IV

Dar uite de la ce a pornit totul:
am un aparat de aer condiționat nou-nouț
de la un bunic care-a murit.
El simțea că nu prea are aer
și-atunci a cumpărat un aparat de aer condiționat.
După doar două luni a murit.
Atunci bunica a demontat aerul nou-nouț
și l-a dat iubitei mele
adică nepoatei ei
carele neavând noi ce face cu el
și de nici unele
ne-am hotărât să-l vindem
deși noi nu știm să vindem nimic.
Noi știm doar traduceri, filologie, de-astea
literatură, chiar Marea Literatură
și chiar afinități
cu ceea ce Cioran numea ”epocile sincere, de dinaintea literaturii”
avem
Hohoho!
Și neavând noi garanție la el
căci întreaga documentație tehnică a aparatului fusese aruncată pe geam
ne-am hotărât să nu lăsăm din preț nici un ban
nici un bănuț, cât de micuț micuț ar fi el
și să zicem că garantăm noi pentru el
adică: dacă se strică plătim noi juma de reparație,
la domiciliul clientului chiar,
asigurând servicii de traducere în beneficiul clientului păgubit de pierderea aerului.
De exemplu, dacă clientul are
(și trebuie să aibă, nu se poate să nu aibă vere!)
nevoie de o traducere de 25 de pagini
noi traducem pe gratis 12, 5 pagini
din ce limbă în ce limbă doriți dumneavoastră
căci suntem firmă internațională autorizată
din suahili în malgașă
din patagoneză în bulgară
din haiwaneză în română
(de exemplu aha-hulu-hulu înseamnă șiret păros)
din orice în orice domnule, orice și oricum și oricând!

Sau oferim servicii de ghid turistic
că și asta mai știm să facem:
Dacă clientul vrea o tură de 9 zile prin munți
noi la miezul nopții zilei de-a cincea
ne-am cărat
garantat!

V

Nu mai e timp, Bertrand! Îți spun:
Armele semidocților sunt Viteza!
Și totuși, cumva, va trebui să-i învingem cu armele lor: Viteza!

Oximoronuț drăguț
Ninge peste tine!

Oh, dacă tu ai veni
și mi-ai spune hai!
Dar tu nici nu vii
nici nu spui nimic
stai așa, și-ți rozi unghiile
și-ncerci să-ți vezi cu ochii propriile gânduri
și cum îți arunci ochii într-acolo
cum îți ricoșează în față
ca niște mingi de tenis
din zidul pe care stă scris cu măreție: OGLINDÃ
și dedesubt, mic și meschin, laureat în
puncte puncte.

Cum ziceam la început, odată cu Poetul:
”Plec alb, pustiu-n mine latră
la poartă un bufon de piatră.
Mă uit: este și nu-i,
îl pup,
beau apă chiar din gura lui”.

E și asta o vizuină a sentimentelor, nu zic nu.
Dacă citești.

Să alergăm și noi după ei
să le băgăm subtilitățile,
duhorile noastre, vomitivele noastre
în nas, în gură, un cap în gură
pe unde și în ce se poate
în Viteza aia deșănțată și semidoctă în care se solidarizează
se coagulează și apoi se întăresc ca betonul,
să ducem Ideea mai departe
cum om putea.

Hai, du mai departe ideea de Om
căci zici că ești poet.
Începe!
Cu ce începi?

VI

Am făcut pană de bicicletă, nu pană de înger cum visam.
Se tocește, se-nnegrește imaginea pe care o am despre mine plutind pe bicicletă,
mai oprindu-mă pe malul unui lac,
mai citind, mai înotând...
cum eram.
Se îngălbenește pe la margini imaginea aceasta,
devine cețoasă, greoaie
ca și cum, sărind în cap de pe trambulină în piscină,
s-ar face o groapă adâncă de plumb topit.

Mai vie, mai colorată, mai zâmbitoare
este imaginea pe care o am despre mine în viitor,
cu gingiile roz,
venele albastre,
mâini dalbe
mâini de măr...

”... îl vede azi, îl vede mâni
astfel iubirea-i gata...”

Poezie, ce vrei?
Căci zici că ești poet.
De unde-ncepi?
Începe!

VII

Indicii privind poziționarea sufletului în trup,
din ce în ce mai exacte,
cu siluete din ce în ce mai bine conturate,
trec încolonate în pas de defilare,
îndreptându-și din semiprofil către mine,
în semn de onor,
chipurile cenușii
fără trăsături
netede
ca o coajă de ou.

Deodată 30 de direcții ale gândirii îmi explodează în față.
Se ridică la cub! La pătrat se ridică!
Sar din tranșee, cad sub gloanțe,
merg către școală cu ghiozdanul în spate
se cațără în pomi și fură vișine,
se întorc alergând în patru labe
în pântecele mamii lor de nenorociți de comuniști!

Deși!

Deși, nu doar ei sunt de vină.
Să fim serioși!
Și noi ăștia anti
avem duhoarea noastră.
Nu zic nu.

Pentru că, te mai întreb ceva Bertrand:
la urma urmei
ideea de a închide un suflet într-un trup
cu ce diferă ea
de ideea de a arunca perle la porci?

Și totuși,
dacă l-aș suna acum pe editorul acela celebru care mă încurajează de ani și ani de zile
și l-aș ruga să-mi dea niște bani de pâine pentru totdeauna
probabil că aș izbucni în plâns.
Zic poate!
Nepoate!
Nepoatele meu
DE SÂNGE.

Nu mă mai chemați la voi, căci am căzut la pace cu Madame Lamort cum vă zic.

Ce vrei?

Azi sunt curajos, cum mă vezi și cum te văd.
Mâine dacă nu mă chemi și dacă nu mă primești în uniunea voastră de scriitori
am să-ți plâng în hohote pe față!
Căci sunt încă om Toma!
Da, cu tine vorbesc, Toma Belizan
colegul meu de inimă de-a patra de la geam...
bum și pam.

Începe să se uite lumea lung la mine prin magazine Laurențiu.
Nu glumesc.
Și-mi zice așa cu ochii, ce-i cu tine bă p-aci?
De ce vorbești doar așa, numai și numai când ai de spus ceva?
Ești mut, handicapat, ce drecu ai?
Sau te faci că nu ne mai cunoști?
Că ești altceva
altcineva
altundeva?
Chiar așa, cu nerușinare, la casa de marcat?
În văzul lumii?
Porcule!
Iată mesajul pe care l-am citit în ochii bunicuței cu coc din fața mea,
în locul numit Kaufland ieri după amiază.

Și degeaba jur, că totu-i de jur împrejur.

Abajur
Trubadur
Moumancour

Dar uite că pe deasupra tranșeelor din care săriseră cele 30 de idei,
prin fum, prin glonți, prin mii de baionete
apare deodată din norii mirosind a praf de pușcă,
albă,
fâlfâind maiestuos,
înștiințarea oficială
că această protopoezie se dedică
Ioanei Barac Grigore și nervilor ei de oțel
care încă mai citesc Poezie,
un gen literar
de care Dumnezeu n-are habar.

(București, noaptea de 23 spre 24 iunie 2015)