Aburul cald de la țeava de apă caldă, care ținea locul pătuțului, învăluise cămăruța lui Aiurel.
Aiurel era un băiețel foarte mic, care nu avusese noroc de părinți. Aiurel era un copil, care nu era ca toți copiii; Neavând niciun ajutor, încă de mic fusese nevoit să muncească. Singurii prieteni ai lui Aiurel, erau șoriceii din canalul în care locuia. Avea puține momente în care se juca cu vreo minge găsită pe stradă, sau cu vreo păpușă fără o mână sau fără cap, găsită prin gunoaie. Aiurel nu avea timp de joacă. Aiurel căuta resturi de mâncare de dimineața până seara, prin tot cartierul și rar avea norocul să mănânce ceva dulce. Copiii nu se jucau cu el pentru că era murdar și avea hainele zdrențuroase.
Era prima dimineață de iarnă, zăpada care acoperise canalul, îi ținea de cald lui Aiurel. "Zăpada a acoperit toate tomberoanele... Cum mai facem noi rost de mâncare acum?", îi zise Aiurel șoricelului pe care îl ținea în palmă. "Știu, în seara asta o să mergem cu colindul" se gândi Aiurel și dădu drumul la robinetul din canal ca să se spele pe mâini și pe față.
Aiurel tremura de frig și îi era rușine să bată la ușile oamenilor cu colindul, dar foamea îi făcea mațele să ghiorțăie. Își imagina că e într-o familie la o masă mare, cu prăjituri și cozonac, cu mâncare pentru toată lumea. Își imagina cântecele de sărbători în jurul bradului cu luminițe și globuri colorate.
Aiurel nu mai rezistă și își încercă norocul la prima ușă:
- Primiți colindul? Întrebă Aiurel cu jumătate de gură.
- Ce-i cu tine aici? Nenorocitule! Du-te de unde ai venit! Îi răspunse femeia rea, care-i și trânti ușa în nas.
Era ajunul Crăciunului, iar Aiurel nu căpătse nimic din colindat; Stătea pe scările blocului și plângea pentru că era singur și nu avea nimic de mâncare. O fetiță îl auzi din casă și ieși să vadă cine plânge:
- De ce plângi? Îl întrebă fetița și îl servi cu o felie de cozonac.
- Pentru că nimeni nu mă iubește. De ce vorbești frumos cu mine? Toată lunea vorbește urât cu mine, răspunse Aiurel și înfulecă cu poftă felia de cozonac.
- Ai vrea să faci Crăciunul cu noi? Întrebă mama fetiței care ieșise să vadă ce se întâmplă.
Fulgii de nea cădeau la geamul aburit de căldura casei. Luminile colorate ale bradului se aprindeau și se stingeau spre bucuria copiilor. Aiurel primise cadouri și mâncase pe săturate până adormise. Familia care îl primise nu-l mai lăsase niciodată să plece singur pe străzi și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.