spune și tu nu era frumos când aveam bunici pășeau câte puțin din piatră în piatră aveam și noi poarta vopsită verde nu ți se pare normal era cutia de scrisori verde și banca de la intrare verde ce mare lucru să fii mic spuneau toți erau ai mei bunicii nu erau nici mari nici mici iar eu trăiam cât un an într-o zi pur și simplu îmi plăcea să suflu în păpădii și îmi făceam brățări din lanțuri de tulpină za lângă za și lanțuri de atârnat la gât toate lucrurile intrau frumos unele într-altele stiloul în călimară aluatul în tavă bunicii în cămara cu povești

desigur nu mă gândesc la moarte fiindcă toți ne așezăm cumva de-a dreptul după ce am învățat tot ce putea încape în inimă toate vechi și nouă toate sau după ce toți ceilalți ne-au învățat pe de rost cu năravurile de zi albă neagră sau de sărbătoare

poate că știi dintre toate lucrurile care m-au păcălit cel mai tare îmi pare rău după tabla neagră și creta albă așa de mult credeam că totul e ca albul pe negru încât am aruncat și eu zăpadă din curtea școlii bulgărele s-a spart și apa a înnegrit tabla mai tare la mijloc apa care este mereu liberă până într-o zi...

pietrele trec și apele rămân până când prundișul s-a măcinat

nu-i așa că mă crezi când îți spun că azi noapte m-am speriat? eram singură și erau două stele mari pe cer una lângă alta erau ca doi păianjeni albi ca pe vremea când bunica spunea că păianjenii albi înseamnă că primim o veste era o amintire frumoasă în care laptele țâșnea din ugerul vacii proaspăt ca stelele de ieri dar eu

mă gândeam ce păcat că am omorât cu o zi înainte încă un păianjen mic și negru sub fereastră de ce doamne trebuie să omorâm ce nu ne place?

(29 octombrie 2015)