Severus trebuia să admită că se afla pe undeva în inferioritate.
De când Gerula o scosese de sub centură toată asistența se minuna, admirând atât lungimea cât mai ales grosimea, dar și aspectul curb și funcțional al ei.
Părea că vorbele dacului, cum că Zamolxe însuși crease o asemenea minunăție neegalabilă pentru poporul lui favorit, aveau acoperire perfectă în fapte și că rămășagul ar fi putut, până la urmă, să fie pierdut, mai ales că a lui era nu numai cu două degete mai scurtă, dar parcă și mai moale, așa cum atârna pe pulpa încinsă de togă.
- Ce este mizeria asta nespălată? grăi romanul prefăcându-se oarecum șocat de apariția ruginie din mâna dacului. Nu pretinzi sper, în mod serios, că așa ceva s-ar putea vreodată compara, chiar și cu îngăduință, cu dotarea standard a legiunilor noastre legendare? continuă el scoțându-și argumentul cu mâna dreaptă
- Așa jucărie ca a ta nici măcar băieții noștri cei mai necopți, trimiși prin Moesia la primele violuri, nu au. Mai bine că le țineți ascunse că ați fi de râsul femeilor noastre cu asemenea andrele nevolnice. Auzi la el, ”legiuni legendare”, replică sarcastic Gerula.
- Măi tolomac nerușinat ce ești, am împlântat matahala asta în curul multor nespălați ca tine, ba chiar și în câteva din iepele alea dințate cărora le ziceți, nu se știe de ce, femei, și sincer dacă nu au gemut cu toții când am făcut-o.
- Cred că nici alea nu au simțit-o. Probabil că nici sub nas dacă le-ai arăta-o nu ar sesiza-o la cât de pricăjită și bicisnică pare.
- În plus așa curbată cum este nenorocirea aia a ta nici nu știu cum ai putea vreodată să o odihnești fără să te zgării. Nu, îmi pare rău, dar rebuie să recunoști și tu că ai pierdut, ca de fiecare dată când voi dacii vă puneți cu măreția romană, mai continuă să peroreze Severus
- Am pierdut pe dracu, replică veninos Gerula, rotindu-și privirile prin taverna pe jumătate plină de romani, daci mai mult sau mai puțin liberi, greci aflați în tranzit și alte asemenea lifte care invadau în fiecare week end dava strămoșească acum că odioasa stăpânire romană dotase toate drumurile de acces spre aceasta cu indicatoare.
- Păi să întrebăm pe oricine din această încăpere dacă pe mine nu mă crezi, urlă Severus
- N-oi vrea să întrebăm pe mâncătorii ăștia ai tăi de măsline? ricană enervat Gerula
- Nu, că o să le cerem părerea bețivilor tăi, ce să zic.
- Uite-o pe Imara, interveni în discuție Zakos, un grec aflat la a treia amforă de vin. Întrebați-o pe ea că este dacoromană, mă-sa este de aici, iar tac-su, Mobutu, este roman capitolin get beget și sunt absolut convins, din ce am auzit, că se pricepe la genul acesta de comparații.
Încuviințând tăcut cei doi se întoarseră spre masa femeii și cu o mișcare fermă, așezând simultan pe masa femeii motivele disputei, rostiră într-un glas:
- Zi, femeie, care ți-ar place ție mai mult ?
Imara văzuse fel de fel de lucruri la viața ei, suficient cât să înțeleagă faptul că nu trebuia să se grăbească cu alegerea. Așa că își luă treaba în serios, hotărâtă să se ridice la înălțimea sarcinii acordate. Le pipăi cu atenție pe amândouă, admirând atât consistența dură cu care se fălea Gerula cât și lucrătura fină și striațiile romanului, calculând cu repeziciune impactul mânuirii cu competență a fiecăreia dintre ele.
- Pot să le miros? Să le simt un pic cu buzele? ceru Imara voie
Cei doi gemură aprobator și din ce în ce mai nerăbdători
- Grăbește-te femeie !
Zece minute mai târziu cu obrajii strălucind, sub barba nerasă din pruncie, de mândrie, Gerula își număra sesterții în aclamațiile jumătății de tavernă de etnie dacă.
Mormăind ceva neinteligibil, dar posibil lipsit de politețe, Severus golea rușinat cupă după cupă, întrebându-se cum vor trece următorii zece ani de serviciu militar într-o provincie nu numai vântoasă, cu drumuri desfundate, parcări înțesate de cai și măgari, inclusiv la handicapați, localnici cu buricul la vedere și locuitoare incapabile să recunoască și să aprecieze măreția romană.
Restul adunăturii continua zarva netulburată pentru că, deși falxul dacic fusese declarat câștigător, cea mai mare parte a romanilor din încăpere continua să insiste că se comisese o nedreptate și că totuși gladiul roman ar fi trebuit declarat câștigător. Și că genul acesta de arbitraje deveniseră, în ultima vreme, o rușine.
Numai Imara tăcea într-un colț, tulburată de anumite analogii apărute în mintea ei de femeie.