în autogara cu mașini prăfuite cu șoferi atei
și călători mirosind a feline ude

am memorat numere de înmatriculare
ale autobuzelor
care vin
care pleacă
înjurăturile ateilor
freamătul îmbulzelii din fața ușilor de acces
până n-a mai fost nimic de memorat
și nu s-a mai auzit nimic
doar aerul continua să miroase a feline ude

o dată pe an
timpul își vede de treabă
nu-i poți spune că ai încurcat stația
nu-l poți bate pe umăr
nașule
la sfârșit sunt om cu tine fă-te că nu mă vezi
el oricum te dezbracă la piele
intră pe dedesubt
îți umblă prin măruntaie
prin inimă
un surogat
al fiecărei dimineți când întârzii benevol
la întâlnirile din chenare negre
cineva are grijă să te-avertizeze
despre statuia în pieptul căreia e zidit pendulul lui foucault
dar asta nu se cheamă noroc

o dată pe an mă găsești aici cuprinsă de frig
imaginându-mi
că aduni vreascuri din păduri bântuite
că faci foc de tabără înalt până la cer
să ardă-n el penele șefilor de trib
cântecele lor de biruință să fie toate fum

o dată pe an sunt unde ai spus să te-aștept
nu mai e nimic de memorat
îmi miroase carnea a felină
și mă scutur de stropi peste ochi necunoscuți
în puncul G al chiromanției
se moare pe capete
un moft al fiecărei autogări
așteptarea asta