agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2295 .



locul sentimentelor
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Rinada ]

2016-01-02  |     | 



Noaptea de Anul Nou. Se întâmplă frecvent ca în trecerea dintre ani să plouă mărunt, ca în negativul unor fotografii inscripționate greșit – la mijloc fără galbenul florilor de lămâiță iar la margine fără un Puccini inventat doar pentru proba timpanului. Aceleași clișee, un deja vu „deja existent”, o scenă cu actori cunoscuți, oameni educați, coribanți, martori consacrați aceleiași cauze, profani, cazoni, deschiși spre senzațional. Tot albul lor nu face decât să păstreze cultul „ridicolului”, bine ticluit, dansând la două capete fără trup, pe lăzi de scânduri de pin așezate în unghi, în căutarea verdelui promis și mirosului de cerdac când țineam în brațe pisica bunicii.

Despre locul sentimentelor s-a mai scris. Încerc să aduc acest subiect, ușor, la trecerea dintre ani, să-l transform într-un mit sau de ce nu un prototip, adormit cu capul pe masă, obosit de atâta fugărit pe același sens, trist și delicat, de pe șina spinării, unde chakrele așteaptă să fie atinse.

Această scenă a trecerii dintre ani ne inundă pe toți. Prietenul meu, de atâta „sentimentalism” s-a îmbătat regretând că și-a petrecut revelionul cu mine a treia oară. Oricum nu avea ceva mai bun de făcut. Fetița mea cea mică era plină de gelozie. I-a spus pe un ton răspicat: „Tu la anu’ nu mai vii aici. Vei dormi afară în zăpadă cu moș Crăciun!” A fost perfect.

În apartamentul frumos luminat, avem trei locuri unde ne ascundem sentimentele: cutia de păpuși a Mariei, negativul unei ninsori născocite și … eu. Poate vă întrebați ce caut eu în această ecuație! Ce sunt eu! Imaginea unei fotografii răzuite profan? Nu. Sunt scriitorul de rând, la serviciu. O bucată de timp, un coș de nuiele, întotdeauna în căutarea sentimentelor niciodată găsindu-le, un fel de fotografie născocită de ochi privitori doar cu un semn pe sprinceană. Ce dovedește acest lucru? Că oricât de mult ai căuta clipele de mult fericite acestea pof fi regăsite doar în ora ce-i de acum pământeană. La trecerea dintre ani.

Tot închinând pahar după pahar cu prietenul meu încorsetat de „sentimentele pure” pe care le nutrea pentru locurile ascunse mi-a venit ideea că această oră de fapt nu-mi aparține. Poate fi primul capitol dintr-o amplă poveste, un ritual de-a v-ați ascunselea unde picioarele ude lasă semne de scis pe foile vechi de culoarea alb prăfuită. Locul sentimentelor! O poveste nescrisă despre o cenușăreasă ce așteptă cu sufletul la gură ora tăinuită, visând, tremurând la o simplă atingere de mână? Un oraș plin cu flori de unde nu trebuie să lipsească ghioceii și căluții de mare? încearcă să mă ajute să descopăr soția și fetița mea cea dragă.

Relația perfectă dintre sentimente și om este cantonată pe simțuri. Gândiți-vă la asta. Sentimentele pot fi gustate, mușcate, văzute, pipăite, auzite, mirosite? Amintiți-vă de „mâncătorii de libelule”. Toate sentimentele „dorm cum doarme cercelul atârnat” de lobul urechii. Și experții au dreptate. Chiar și prietenul meu, ajuns la al șaptelea semn a lui Bahus: „sentimentele pure nu trebuiesc ascunse. Au dimensiuni prea spirituale”, în timp ce anul ce vine este o iluzie a unei trăiri rătăcite ca și cum ar fi plouat mărunt peste zecile de umbrele lipite de trupurile însetate de lumină.

Un gând însă nu-mi dă pace: „de ce credem în sentimente!”. Pentru că, vrem sau nu vrem, trebuie să ne acceptăm locul ca ființe spirituale ce trăiesc solitari o experiență pământeană în acest minunat colț de planetă. Și pentru că suntem români, sentimentele ne fac să ne simțim flăcări vii ale lupului dacic.

Viața este scurtă băieți! Curge undeva lângă noi, album de imagini răzuite pe aceeași rotulă. Sensul și nonsensul fac parte din noi, doar amintirile se mai pot întoarce-napoi dedicate zborului efemer cu o altă ținută. Am citit undeva: „lumea în care pătrundem născându-ne este crudă și cruntă și totodată de o frumusețe dumnezeiască”. Mi-a plăcut asta. Totul ține de temperament sau de copilul din noi pe care adesea îl pierdem pe drum „niciunde” iar „urechea lui este urechea nimănui”. El poate nu mai are locul lui.

Mai există loc și de întrebarea finală: „de ce vor oamenii să fugă de propriile lor sentimente?”. Prietenul meu mi-a spus că suntem cromozomi ai unei culturi infantile rar având origini în fantezii creative. Îl înțeleg. Dar prea neverosimil pentru mine. Cred cu tărie că vieții îi trebuie o altă măsură iar sentimentele sunt măsura propriului nostru timp petrecut pe această minunată planetă. Nu e loc de fugă iar locul sentimentelor sunt “eu” și “tu”– daruri vii ascunse-n lacrimi de lumină. La mulți ani 2016!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!