E sfârșit de decembrie. Zăpada s-a încăpățânat anul acesta și nu binecuvintează cu puritatea ei. Clujul are un aer asemănător cu cel de Septembrie în așteptarea miilor de studenți care să îi confirme personalitatea. Prin geamurile împodobite cu figurine din zăpadă artificială se văd clădirile răsfățându-se în baia de soare tomnatic și trecători dezamăgiți de vremea nepotrivită dorințelor,pregătirilor și așteptărilor lor. Par cu toții extrași din confortul obișnuinței și puși intr-un glob de sticlă muzical, cu peisaj arămiu, ce repetă, perfid parcă, un cântec de Crăciun în Engleză la fiecare întoarcere de cheiță.
În cafenea fumul de țigară plutește ca o ceață de dimineți de toamnă.
Într-un colț al încăperi, la masa așezată lângă fereastră, își servește cafeaua, trăgând rar și adânc dintr-o țigară subțire și lungă, o femeie de o frumusețe ieșită din tiparele vreunei perfecțiuni angelice, o frumusețe ce te intrigă și stârnește cele mai ascunse curiozități. Părul ei, roșiatic, are culoarea lemnului ce tapetează pereții localului, aceeași culoare cu a conilor de brad din aranjamentele de Crăciun ce împodobesc mesele acoperite cu textile uzate de cei care și-au sorbit într-o ceașcă clipele de răgaz. Este îmbrăcată cu o bluză verde forestier croșetată, cu ochiuri mari prin care pielea pândește conspirativ. Trei bărbați, fiecare singur la masa lui, ușor amețiți în liniștea lor de feromonii ce au părăsit cuminți, călare pe cercuri de fum de țigară, încheietura mâinii femeii expusă cu o grație demnă de o expoziție a gesturilor perfecte dintr-o galerie cu fotografii cu titlul "Arta seducției" , urmăresc hipnotizati,teatrul lasciv.
Ochelarii cu rama groasă, neagră, completează aerul burghez. Sunt ca o poartă între două lumi, intimitatea ei plină de mister și necunoscut gata să fie explorată, cucerită, înțeleasă și lumea de dincolo unde, la poarta transparentă a lentilelor se așează pețitori, fiecare cu bogățiile care le are la îndemână puse pe tăvile de argint ale exprimării, într-un preludiu, într-un dans de priviri și gesturi, ca un dans al împerecherii în lumea necuvântatoarelor. Are părul împletit în coadă spic. Este o Mădalina dintr-o Ciuleandră a acestor timpuri, ascunsă în haine moderne, în hora dionisiacă a seducției solare. Sub bluza cu ochiuri mari, căzută ușor de pe umăr pe brațul stâng, lăsând pielea sa respire parfumul senzualității , își trădează prezența o talie clepsidră și sânii treji și fermi . De la brâu în jos poartă jeans care îi expun coapsele voluptoase,fertile. Din când în când, în mișcări lente ce emană relaxare și odihnă, își schimbă poziția, așezând picior peste picior , împreunând pulpele cu un tonus relativ, cu mici pliuri de celulită. Este asemeni unui tablou la care dacă privești din unghiuri diferite vezi mereu altă dramă, alt teatru al trupului.
Atmosfera în cafenea a devenit contemplativă. O liniște în jur nedemnă de neliniștea celor îmbătați de frumosul spre care au îndrăznit să își deschidă, fără nici o protecție prealabilă, simțurile. Colindele ce se aud printre clinchete de cești și pahare spălate la bar, creează un ambient sonor care nu își mai atinge scopurile înțelesurilor Mesiaice. Fiecare dintre ei pare să aibă propria muzică a improvizațiilor lăuntrice.
E Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea în formatul ei tradițional este în așteptare și și pune parcă lacăt porților curajului oricărei încercări de abordare. Rămân astfel încărcați cu sentimente amestecate ca după un film de la care ai așteptări mult mai mari de la personajele principale, povestea lor,destinul lor.
Eu, sunt singur. Crăciunul acesta mă prinde cu ajunul lui în cafenea, cu gânduri , cu planuri confuze , fără perspective clare, acostat intr-o dramă curentă a unui tablou urban cu toate aceste personaje și culori, lumini și muzici cumva necomplementare pe pânza clipei.
Cer nota de plată. De ceva timp nici un gest clar nu a tăiat liniștea dinaintea vreunui asalt ce ar fi avut să urmeze. Parcă cei prezenți ar fi fost în așteptarea unui erou nebun care să confirme solemnul momentului cu un act de curaj și să se îndrepte spre această "femme fatale". Mă ridic și plec. În drum spre ieșire arunc încă o privire spre femeia îmbrăcată în verde forestier. O ușoară rumoare se stârnește în local, fiecare schimbandu-si poziția în scaune, ca și cum ar pregăti umplerea unui gol lăsat în acea sceneta. Niciunul nu îndrăznește mai mult și, deopotrivă, niciunul nu pare sa vrea mai puțin. Are loc o reconfigurare pentru a nu se pierde nimic din starea inițială, cea de contemplație, seducție, speranță, visare.
Îmi așez casca pe cap și ies din cafenea abandonând actul. Crăciunul este contrariant dar cert. Este un Craciun diferit de cele de până acum pe care mi-l petrec pedalând cu bicicleta prin tot orașul, căutând odihnă din când în când în localuri unde găsesc, de fiecare dată, personaje cu un Crăciun altfel. Oameni fără curajul idilei de Ajun. În timpuri cu așa tradiție teama de singurătate deopotriva cu lipsa curajului de a gusta dulcele libertății la cunoaștere prin încercare, naște mici monștrii. Unii din ei stau zâmbind mulțumiți în buzunarul hanoracului kaki de unde pândesc, puși pe matrapazlâcuri, la toamna de Decembrie și se plimbă cu bicicleta.