Poveste antidepresivă


Când l-am cunoscut pe domnul Pantalone, locuia în Otopeni, la doar 15 km. de București. Avea vilă și o grădină mare moștenite de la tatăl său, sculptor celebru prin anii 60 ai secolului trecut. Așa îmi povestea el.
Mai avea domnul Pantalone o fiică, era cam zurlie, se căsătorise cu Bogdan, nepotul prietenei mele. Într-o duminică ne-au vizitat la Pietroasele, era vară, cald, aer irespirabil. De la noi s-au oprit la niște prieteni, în Dara, participau la niște săpături arheologice. Au hotărât să meargă sus la Releu, în vârful dealului Istrița. Acolo respirau aer proaspăt, cât vedeai cu ochii numai pădure, iar la orizont însăși Dunărea se zărea. Răcoare, bună dispoziție, doar simțurile se înfierbântaseră, atât de mult că s-au combinat în cruciș! Culmea modernismului, nimeni nu s-a supărat, porneau în viață cu un nou elan. Doar domnul Pantalone era trist. N-am nicio bază în fata asta a mea, mi s-a plâns el. Continuam să îl vizitez, mă ruga să îi aduc din celebrul elixir de Pietroasele, să uite de necazuri. Nevastă-sa, medic chirurg, îl părăsise: „Cum să trăiesc printre găini, câini și pisici?” se justifica ea prietenilor. Domnul Pantalone îmi mărturisea: „Am să ridic o statuie tatălui meu, sculptorul, să rămână aici pe vecie"!
Probabil a avut destui bani, a angajat un sculptor și a turnat în bronz bustul tatălui pe care l-a montat pe un soclu de ciment placat cu gresie, înalt de vreo doi metri.
Era foarte mulțumit domnul Pantalone! Să rămână și după mine ceva, mi se destăinuia el. A invitat prietenii, notabilitățile, chiar și trei preoți la dezvelirea bustului. Au mâncat, au chefuit și-apoi fiecare a plecat în treaba lui.
Doar domnul Pantalone a rămas să îngrijească vila, grădina și statuia tatălui său.
În timpul ăsta, Zurlia, într-un acces de tandrețe, a fugit cu un taximetrist la mare. Când s-a întors de-acolo, a divorțat de al doilea soț și s-a căsătorit pentru a treia oară, deși nu împlinise 30 de ani.
Nu se știe în ce împrejurări domnul Pantalone a făcut congestie cerebrală și imediat, ca singur moștenitor, Zurlia a pus în vânzare vila și terenul din Otopeni. Era în perioada de boom imobiliar și a încasat câteva sute de mii de Euro. Doi ani a hălăduit de la munte la mare până a ajuns la fundul sacului!
În acel moment taximetristul a părăsit-o, Zurlia a intrat în depresie, iar mamă-sa a internat-o la Spitalul nouă și apoi într-o clinică privată de psihologie, unde se află și acum.
La Otopeni, din bustul turnat în bronz, nici urmă nu a rămas. Acolo se înalță trei vile în loc de una și nimeni nu-și amintește, că odată, în acele locuri, un fiu, în respect pentru tatăl său, îi ridicase o statuie.

P.S.

Nici eu nu-mi amintesc numele adevărat al domnului Pantalone. Așa îl botezasem într-o vară când trecând pe la el, ne întâmpinase, pe mine și pe prietena mea, în niște chiloți mari, până la genunchi.