când o să fiu mare o să am tot timpul din lume și o să fac numai ce vreau eu
undeva în adânc, beciul geme de rafturi pline cu conserve
cineva îmi ghicise în palmă că voi fi cel mai prolific visător din lume
și că ar fi mai bine să le adun, pregătind conserve pentru vremurile sterpe
când toate visele vor dispare de pe Pământ
poate că nu a venit încă vremea aceea sau poate că mi-a tras clapa
cert e că toate visele mele se scaldă în sucul propriu
închise în borcane cu capac etanș
umplând galerie după galerie
încât cu greu mai pot să ajung în pat
după ce le așez pe raft în ordine
norocul meu e că în ultimele luni am visat tot mai rar
așa că acum am timp să ies câte o oră, două, pe stradă la o scurtă plimbare
numai că ori lumea nu mai are timp de plimbare
ori am cam rămas singur
dar nici măcar frunzele nu mai șoptesc
atunci când mă văd rătăcind

mai nou am început să scriu pancarte
sau scriu direct pe ziduri pe unde mai găsesc un loc liber:
oameniu buni, nu vă mai aruncați îmbrăcați în brațele viselor că este plină lumea de avortoni