mănăstirile au închis devreme și azi
ea privește peste gard
călugării taie lemne

seara e rece
ea nu strigă nu plânge nu cerșește
nu ar veni bine unei femmei avec sabre

caută vreascuri printe neînțelegeri
cele trecute si cele vii
cele pentru plictis și cele pour la joie de vivre

un fel de timp țesut cu ochiuri de apă
acoperă aproapele mănăstirii
dar voalul ei rămâne luciul armei
ea nu plânge din cer cad doara lacrimi neconvenționale

o numeau poupée
o numeau isteria lor blazată
marionetă cu piele de porțelan
pe atunci toți o sfătuiau să creadă
gardul mănăstirii era parte
jocul de-a iubirea aussi


depuis je me suis inventé cette fine epée
totul devine din ce în ce mai limpede
până și atunci câns speli vase, vorba parizanului