Simfonia a III-a de Beethoven la Festivalul Enescu - a coborî din viața reală ca dintr-un tren în care ai petrecut o noapte întreagă pe culoar, ghemuit pe un scaun improvizat în fața WC-ului la care s-a perindat toată noaptea un tânăr voinic de vreo 20 de ani cu diaree și a trage aer și muzică în piept ...

Neastâmpăr geriatric (titlu Aron Biro în Dilema veche, august 2015)

USR = Uniunea Scriitorilor de Rând (vezi Pitagora și golăneala lui Șerban Ionescu)

Un țânțar joacă țintar. Țintar cu țânțari.

Mosc de zibetă - ingredientul principal al parfumului Chanel no 5.

simfonie (gr) = acord, înțelegere. Simfonia Greciei cu FMI.

Doamna Tihna Popescu, sau Tihna Georgescu, sau Tihna Ionescu sau ...

Vrăbiule și rândunițe ...

”Tramvaiul a oprit iar fața de fetus în borcan a vatmanului s-a întins într-un zâmbet larg ...” (Mircea Cărtărescu - Ștefana)

Fiecare prezență omenească e un fel de durere de dinți ...

La Vama Veche mă întind pe prosop cu fața în sus și primul lucru care mă șochează este că cerul nu e plin de chiștoace, seringi și cutii de bere ... e pur și simplu albastru, cum îl știam (sept 2015)

septembrie 2015. La întrebarea de ce cei răi sunt fericiți iar cei buni sunt nefericiți, Leibnitz răspunde că viața e prea scurtă în comparație cu existența sufletelor și că deznodământul nu poate fi în această viață , care nu e decât un capitol din existența sufletului. Citesc asta dimineața devreme, pe balconul camerei pensiunii din Vama Veche, într-o liniște totală, cu soarele ieșind din mare și brusc un stol de porumbei, până atunci complet neauziți, țâșnesc în zbor de sub streașină spre mare, ca o rafală de mitralieră ...

personaj: bunica Monica

Dragostea nu este rezervată doar celor inteligenți. Faptul că și proștii sunt capabili de dragoste adevărată este una din cele mai cumplite surse de suferință ale vieții...

Lucrurile inteligente care îmi vin în minte și le notez, mă entuziasmează doar pe moment. Apoi revin asupra lor de atâtea și atâtea ori încât mi se par niște locuri comune, banalități, gratuități chiar. Și caut altele și altele ...

”Moartea nu este decât o diminuare și o înfășurare a animalului” (Leibnitz)
(fără să știu germană, aș fi tradus împachetare în loc de înfășurare)

Leibnitz, idei în rezumat:

1. Substanța simplă este acea substanță care are percepție și care este capabilă să-și reprezinte substanțele compuse.
2. Dumnezeu este substanță simplă.
3. Sufletul individual este substanță simplă.
4. Substanța simplă este eternă.
5. Razele de lumină (substanțe simple) se întrepătrund fără să se amestece.
6. Cercurile pe care un pumn de pietre aruncate le formează la suprafața apei se întretaie, dar nu se confundă (Întretaie-te - Nicetas) Fiecare cerc înaintează ca și cum ar fi singur.
7. Fiecare suflet este o oglindă (mai mult sau mai puțin clară, mai mult sau mai puțin confuză) a Universului și deci (!) la fel de nemuritor ca și Universul, pentru că
8. sufletele au fost create de Creator pentru a ”multiplica” Universul... pentru a-i multiplica imaginile reprezentabile (scopul nu se precizează)
9. sufletele sunt unități, substanțe indivizibile (deci nepieritoare), corpurile sunt compuși divizibili (deci pieritori)
10. Universul este un ocean fără margini în care orice mișcare se propagă la infinit, se întretaie cu alte mișcări (este influențată, afectată de acestea) într-un mod insesizabil, întocmai ca cercurile din apă.
11. Moartea nu este decât un somn în care, la început, percepțiile devin mai confuze, pentru ca ulterior să se revigoreze (uneori trebuie să ne retragem puțin pentru a sări mai bine înainte)

Cunoașterea prin acumulare instituită de Școală pare special creată pentru a evita înțelegerea esențialului.

Titlu: Griji cu lapte

Mătuși cu mănuși adună struguri de pe strunguri.

Lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări.

La trenurile moderne, blocarea totală a ferestrelor vagoanelor de tren, pentru ”buna funcționare” a aerului condiționat. Ne zidim de vii în propria noastră ignoranță. Este același principiu care se aplică în procesul de eliminare a inocenței la copii: Naturalul înlocuit cu un Artificial șchiop dar plin de sine.

Leibnitz spune că imaginația este fundamentul Matematicii. Iată punctul de contact cu Literatura. Obiectele matematicii sunt obiecte imaginabile spune el. Matematica e știința lucrurilor imaginabile. Geometria este știința imaginației universale. Imaginația ca punct de contact între Artă și Știință.

Monade sau entelehii?

Leibnitz crede că simțurile externe ne sunt necesare pentru a gândi. ”Dacă nu am avea nici un simț nu am putea gândi”. How come?

A te observa cu atenție și a fi capabil să recunoști stările în care ești DEMN de a scrie.

Un titirez pe nume Leibnitz, în rotire rapidă pe creștetul meu, încearcă să-mi sfredelească țeasta.

Civilizația europeană, poate chiar omenirea în ansamblul ei, nu poate fi condamnată pentru că subiectul ”suflet” nu se mai află pe lista de priorități. Subiectul a fost rumegat, întors pe toate părțile secole și secole de-a rândul în speranța sinceră de a obține o certitudine. Există o anumită disperare datorită întârzierii acestei certitudini și este suficient să observăm nivelul disputei Leibnitz-Decartes pe această temă: o scufundare disperată, dezamăgită, în amănunte irelevante, într-un ocean de detalii irelevante.

De ziua Andrei, la Taco Loco, masa a fost sub 100 de lei iar sub masă erau 100 de lei (în plicul cadou).

”Da-ți-aș întuneric să-ți dau!” (Carmen Pleșa)

”Ah timp, bordel al vieții mele” (Nichita) Viața este matroana sau clientul? Mai degrabă clientul: Viața intră în Timp ca într-un bordel, unde i se pun la dispoziție niște curve ...

”Ești ales ca să afli adevărul despre părul cărunt” (o reclamă pe Internet)

medic, inginer, sudor, măturător, profesor, șomer - iată măști care ni se pun pe masă la tăierea moțului - ”uită-te aici jos, pe masă, nu mai tot ridica ochii la cer!”

Pleci la Mizil ca și cum ai pleca în orașul cu salcâmi, nu cu oameni...

Unde au dispărut peisajele care-mi umpleau ochii, sufletul și mirările, cine a întunecat geamurile trenurilor, cine le-a vopsit pe toate în aceeași culoare ... ? Dumnezeu sau oamenii?

Biserică - grădina cu spaime; preoții - grădinarii spaimelor

”Uneori când te trezești în beznă ai impresia că ești îngropat, dar poate că de fapt ești plantat” (Christine Caine)?

Faptul că copilul este pus în școală să învețe poezia pe de rost nu are de-a face nici cu poezia nici cu disciplinarea gândirii, ci cu mecanizarea gândirii: a vorbi fără să te gândești ce spui...

Mâncare, mâncare și iar mâncare, zi de zi mâncare, ca și cum am vrea să toarcem prin stomacurile noastre întreaga Creație... lăsăm moștenire fire de tort pentru războaiele copiilor noștri...

””Omul nou”, care trebuia ”construit” pe dinăuntru, era o schemă festivă, o metaforă demagogică, o fantasmă (Deși mi se întâmplă, uneori, să-l văd prinzând corp abia acum, ca un soi de HUMUNCULUS, ca un reziduu avortat al vechilor ”imperative”” (Andrei Pleșu, Dilema Veche, 15-21 octombrie 2015)

Este SUPRAOMENESC să creezi ceva din nimic, dar este OMENESC să modifici ceva care există deja.

Dacă fiecare om ar reuși să prindă un loc în tribună la spectacolul propriului său delir... dar acolo, în tribună, este mereu o înghesuială de nedescris, din pricina celor care se înghesuie avizi, lacomi să soarbă din ochi momentul acela magic în care cineva, oricine, altul, nu el, privitorul, înnebunește....
Și totuși... sunt unii care își fac loc, dau din coate și își fac loc și se așează pe scaun la spectacolul propriului său delir ...

Poezia pusă în banca ei... la fel ca matematica, fizica, chimia, geografia etc

De pe la 30 de ani mi-am propus să țin cu dinții de Copilărie, cu orice preț, în orice condiții. Acum, la 50, mi se pare de multe ori că ea nu e decât un cub de gheață care mi se topește în mână ...

Călcând pe cioburile clepsidrelor ...

”Pe pianina lui îndopată cu fulare avea fotografiile mormintelor lui Beethoven și Brahms” (Eugen Ciurtin, despre Johnny Răducanu, Dilema Veche 7.01.2016)

Lumea exterioară mie, care se manifestă prin:

1. mașini blocate la semafor
2. șoferi încruntați
3. copii gălăgioși ieșind de la școală
4. chipuri moarte intrând și ieșind din metrouri
...
se menține într-un echilibru instabil. Un echilibru care NU E echilibru...

Nu am și nu am avut niciodată o vocație, o chemare către ceva în această lume. (Cioran mă face să înțeleg definitiv asta, punându-mi pe tavă acest cuvânt: vocație. ”Vocația” mea a fost poate doar aceea de a-mi prelungi cât mai mult posibil starea de copilărie, de adolescență, care acum simt cum îmi alunecă printre degete... Aici da, în acest punct, pot să spun cu mâna pe inimă că am făcut anumite ”eforturi”, dar dacă vorbim despre un anume domeniu, un anume rost dintre cele general valabile... nici măcar scriitor sau poet - dacă scriu uneori lucruri ”publicabile” este pentru că fac efortul de a monitoriza și relata câte ceva din propriile rătăciri interioare ...

La radio se spune că ”S-a prelungit mandatul de arestare al primarulu Isus pendat”

Două imagini suprapuse: eu repezindu-mă la calculator ca să recuperez timpul, ca să respect termenul de predare, după ce am fost nevoit să plec urgent de acasă pentru o oră și eu sub formă de abur, într-un spațiu întunecat, cu conștiința că mă îndrept către Judecata de Apoi.

Din moment ce NIMENI nu mai pare să aprecieze gesturile de minim bun simț (confirmarea de primire a unui e-mail de exemplu), dacă oamenii nu, atunci poate că Dumnezeu. Un posibil prim pas pe calea credinței ...

”E plin de fanți parterul și, după cum vedeți / Avem la galerie exolfe și valeți” (Topârceanu în Jos Cortina”)

Am crescut, m-am maturizat, am îmbătrânit și apoi am murit sperând ca tovarășii mei de joacă din copilărie, oamenii, să se trezească ...

Privind spectacolul lumii îți vine uneori să te întrebi ”Doamne, cu ce ți-am greșit?”. Sigur, de multe ori ne punem întrebarea asta la modul retoric, dar dacă facem efortul să privim mai atent la această întrebare, am putea avea unele surprize... De exemplu mă gândesc așa: ”Oare nu tu ești cel care a vrut să știe, să se informeze, să stea ”conectat”, mereu în priză, ca un radiator iarna conectat la o instalație electrică precară? Nu tu ești cel care, în sinea ta, clocoteai de indignare când orice nefericit semidoct îți arunca cu superioritate în față întrebarea șablon: ”Cum nu știi? Ești în urmă. Mai informează-te... Asta e veche!”

O lume condusă de pulifrici...

”Erudiții” - arendași ai averilor altora (Pleșu)

Pe wikipedia există o pagină de ”dezambiguizare”. Pagini de dezambiguizare

O vânzătoare de boutique ieșită la o țigară în fața magazinului discută cu o prietenă, privind la un grup de tineri care par arabi, îmbrăcați sărăcăcios și destul de gălăgioși: ”Or fi fugitivi din ăștia care vine din Siria ... Eh, dar se vede care din ei e serioși ...”.

Să împușcăm savarine. Savarina împușcată.

Etica comunicării la români: ”Te las să vorbești cât vrei tu de mult, dar nu ca să te ascult, ci ca și tu să mă lași pe mine să vorbesc cât vreau eu de mult. So help me God!”

Există oameni care fac copii pentru că în viață nu au găsit prieteni care să-i suporte...

O pulență. Două pulențe.

Eu, subiectul acestei disecții declar: ....

... și verișoara gândului, privirea ...

Un gest zeroic al unui mare zerou ...

Bine de ținut minte. Moise Guran, întrebat, în glumă, de Prelipceanu într-o emisiune Digi 24, de ce nu intră în politică, în noul val, curat, de după ”Colectiv”, răspunde: ”Pentru că eu nu spun niciodată mulțimii ceea ce vrea să audă!” În studio s-a creat o scurtă pauză, după care totul a revenit la ”normal”. (noiembrie 2015)

Să ne punem pe treabă. Să ne punem ”cu burta pe carte”. În fond ce avem de pierdut, în afară de câteva spaime?


Posibila Reînviere

Într-o carte în care maestrul Nicetas își descrie halucinațiile
există un splendid poem care începe cu acest vers:
”Putem să smulgem din aripa păsării penele...”
Cititorul, s-a oprit din citit chiar la acest prim vers
și, fără nici cea mai mică curiozitate pentru restul poemului,
a luat creionul
și a scris acolo, în pagina din carte:
”Putem să smulgem din aripa păsării chiar pasărea”
Și astfel a încetat să moară.

Spun ”El” ca și cum aș spune ”Eu”
ca și cum aș spune ”Tu”
ca și cum aș spune ”Noi”
ca și cum aș spune ”Voi”

Și dacă tot am ajuns aici, la ”Voi”,
am să dezvălui un mic secret:
Poemul maestrului Nicetas se sfârșește astfel:

”Eu pot să opresc pe viața mea
ciuta pe care ai împușcat-o tu...”

Sunt foarte curios să văd care va fi înțelesul cuvântului România și a familiei aferente de cuvinte la Judecata de Apoi ...

Starea în care a-ți lua haina din cuier ca să ieși din casă corespunde efortului de a atinge cu mâna Crucea de pe Caraiman privită din Bușteni ...

Mama întreabă cu candoare, privindu-și florile de pe balcon: ”Cum știe ea crăciunița să înflorească exact de Crăciun?”. Așadar punem nume lucrurilor și ființelor în funcție de asocierile pe care ni le legăm în minte și apoi ne mirăm de asta ca de o minune ....

Și bucuria aia tâmpă de a vedea pentru prima oară după o viață trăită în comunism un mall sau un hipermarket cu tot ce-ți trece prin minte, nou deschis la doi pași de blocul tău... unde dispare această bucurie și ce vine în locul ei?

Și, peste toate acestea, hop și-un fior de deznădejde ...

Și adulții mi-au șters copilăria de pe fața pământului și acum nu mai am pământ sub picioare ...

Mai bine fă copii, nu poezii, îmi zice mama. Nu îmi explic de unde vine gustul ăsta ireprimabil pentru tot ce intră în putrefacție ...

Iarnă la cub

Cortegiu

O bicicletă pe jumătate topită
un șarpe lătrând
un fluture ud
o meduză târându-se în genunchi
o omletă cu detergent
opulență,
urmată de alte două pulențe,
câțiva cai biscuiți
și păstorul acestora
tâlmaciul tristeților
mânând din urmă cortegiul acesta
pe ulița Indiferenței ...

Scriu și părul din cap mi se îndesește
viața celorlalți îmi apare de o sfâșietoare simplitate
durerea aproapelui ca un fulg ...

A-ți solicita la maximum corzile vocale, până aproape de rupere, pentru a intona cât mai sonor posibil cântece patriotice, în speranța că țara mă va accepta așa cum sunt, o buruiană umană pe care nu am chef să o desțelenesc, cu convingerea fermă că mă va accepta așa, fără să trebuiască să fac NIMIC altceva, decât să cânt, până la ruperea corzilor vocale dacă e nevoie ... Să urlu din rărunchi pentru a mă putea mândri cu răgușeala mea, de om trecut ”prin multe”. Chiar așa, multe ce?

”Așadar, în acea memorabilă zi de 22 iulie 1978 mărșăluiam pe plaja lacului Techirghiol alături de Ceaușescu, așteptând să crape crustele de nămol de pe trupurile noastre goale.
- Ce-a ieșit săptămâna trecută? m-a întrebat tiranul (...)
- Un milion o sută cincizeci, i-am spus. Totul în dolari, bani gheață, am adăugat, încercând să-mi îndulcesc răspunsul.
Ceaușescu a întors capul spre mine cu viteza șarpelui.
- A-asta-i t-tot? a zis
și o bucată de nămol i s-a desprins de pe mărul lui Adam și a căzut ca un solz de plumb pe nisip”
(Mihai Pacepa, Orizonturi roșii)

”Suntem doi și singuri /
și-n loc de inimă ne bate luna” (Nichita)

”Osul e tot ce rămâne
ca verdele în iarba morișcă”

”Gladiatori cu limba smulsă,
comunicăm numai prin săbii
prin sângele uscat pe pâinea
neciugulită nici de vrăbii”

Nu cred că la început a fost cuvântul. Mai degrabă cred că la început a fost o Mare Bâlbâială. E adevărat că prin cuvânt ne distingem de restul ființelor, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de abilitățile noastre ca să comunice. Noi pierdem legătura cu Divinitatea pentru că așteptăm de la ea cuvinte și pierdem din vedere toate celelalte mesaje pe care ni le transmite...

Să ne-mbrăcăm cu vrăbii prăfuite
cu răgete de șarpe dezmembrat
cu scâncet de meduze despletite
și cu guiț de porc dezabuzat.

Este de ajuns Copilăria, Adolescența și Tinerețea pentru a înțelege în toată amploarea ei Prostia Adulților, astfel încât, adult, să te poți feri de ea?

soare vocal
soare tenor
soare contratenor
soare bariton

A privi în ochi copacul
tulpina
crengile
ramurile înfipte în aer
frunzele lui extrăgându-și seva
din aer
a înțelege că ai în fața ta Răspunsul
și totuși a nu înțelege
Răspunsul.

Gâsca sunătoare (Bucefala Clangula)

Un Nimic modificat genetic

Capre mici dansând în rochii de mireasă pe fundul acvariului.
Sfântul Sebastian sărutat pe răni cu sexul femeilor irezistibile.
În raftul cu ouă de la supermarket serii cuminți de câte 5 perechi de sutiene de carton.
Șoferi obligați să poarte la volan patine cu rotile.
- Ce avem noi aici?
- Un Nimic modificat genetic.

Iarna, chiar și cu albul zăpezii, sania, derdelușul, toate astea devin automat de nesuferit adultului care trăiește cu frigul morții în oase.

”Poetul ar fi acel om inaparent, inapartenent, care se îndârjește să asculte, din ce în ce mai îndepărtat, susurul vag al izvorului din care își soarbe viața” (Philippe Jaccottet)

Emoții constructive.

Părinți executați din priviri de către proprii lor copii
Copii executați din priviri de către proprii lor părinți
între timp
În biblioteca părintească,
ascunse între coperți urâte
versurile
”Mâinile tale, fără să le sfarme,
își scot mănușile de sticlă”
rămân pentru vecie
necitite.

”Mâinile tale, fără să le sfarme,
își scot mănușile de sticlă (...)
somnul tău
fără somn
cu sepiile înoată”
(Jean Claude Renard)

Locurile de la margine, cât mai aproape de ieșire ...

Șerban Fărățară

”Teoria care ne îndeamnă să intrăm toți în partidele existente pentru a le face mai bune e falsă și perfidă. După cum de la începutul lumii, zi și noapte, necontenit, prin mii de râuri, prin fluvii, apa dulce curge în Marea Neagră și nu reușește să-i îndulcească apa, ci din contră, se face sărată și cea dulce, tot așa și noi, în cloaca partidelor politice, nu numai că nu le vom îndrepta, dar ne vom strica și pe noi” (Corneliu Zelea codreanu)

30 noiembrie 2015: Știrea potrivit căreia teiul lui Eminescu împlinește 460 de ani trece total neobservată. Tot așa cum eu, după 13-15 iunie 1990, pe tăcute, am devenit Șerban Fărățară.

Răutatea stângace a celui bolnav din naștere de bunătate...

”Quella che imparadisa la mia mente” (Dante) - Andra.

Îmi amintesc deodată de bunica care, atunci când eram copil, îmi povestea cum, pe vremea când mama era copil ca mine, împărțeau un ou în 4 ca să aibă toți (bunicul, bunica, mama și mătușa Mioara) ce mânca și viața îmi apare deodată ca o găină ciufulită ieșită de sub cocoș, aranjându-și cu indignare penele ...

Un doctor binevoitor explică la radio, cu o voce blajină, de bunicuț înțelept, cum încălzirea globală va duce inevitabil la dezvoltarea bacteriilor. ”Trebuie să ne așteptăm la creșterea și diversificarea bolilor” etc. Mass media devine, a devenit deja, un sistem mondial de cultivare a spaimelor, reale sau potențiale ... verosimile sau inventate ...

Dansul coșarilor din Marry Poppins ... Step in time!

Step in time, step in time
Come on, mateys, step in time
Step in time

Step in time, step in time
Step in time, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
Step in time, you step in time

Kick your knees up
Kick your knees up, step in time
Kick your knees up, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
Kick your knees up, step in time

Round the chimney
Round the chimney, step in time
Round the chimney, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
Round the chimney, step in time

Flap like a birdie
Flap like a birdie, step in time
Flap like a birdie, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
Flap like a birdie in time


Up on the railing
Up on the railing, step in time
Up on the railing, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
Up on the railing, step in time

Over the rooftops
Over the rooftops, step in time
Over the rooftops, step in time
Never need a reason
Never need a rhyme, step in time
Over the rooftops, over the rooftops

Link your elbows
Link your elbows, step in time
Link your elbows, step in time
Link your elbows
Link your elbows
Link your elbows

Step in time, step in time
Step in time, step in time
Never need a reason, never need a rhyme
You step in time, you step in time

3 decembrie 2015 La trezirea din somn păstrez pe retină imaginea unei mulțimi surâzătoare de oameni fluturând mici penisuri roz de hârtie către tribuna de unde un Penis roz uriaș salută zâmbitor ...

Tot ce vreau să uit pentru a-mi regăsi liniștea, echilibrul etc regăsesc instantaneu pe chipul primului trecător care îmi iese în cale ...

Dezvoltator de idei. Asta mă fac!

Soarele și pionerozaurii
și-au dat mâna peste țară

”Sunt vremuri foarte complicate și foarte multe prilejuri să fim proști. Tentația e foarte mare ...” (Cătălin Ștefănescu în Dilema Veche, 10 decembrie 2015)

Îi explic Andrei că, deși public în Dilema Veche, simt că nu am pământul sub picioare. Replică instantaneu: ”Mă ai pe mine!”

”Și mândrul demon viața toată
Mă va-nsoți în orice loc
Zvârlind în mintea-mi zbuciumată
Lumina unui straniu foc” (Lermontov)

”Furtună! Sparge-te senin!” (idem)

L-V între 09.00-21.00 Ce bine ar fi ca și pentru propria minte să găsesc un program de funcționare ca cel de pe ușa frizeriei ...

”Nu mi-a fost patrie, dar mi-a fost matrie” (discurs Acad. Hârlău) - de unde l-am scos pe ăsta? nu mai știu

... remodelat în vederea împușcării.

Absalom! Absalom! Singurătatea e o mamă bună, cu doi copii: Eu și Frica.

În aceste momente scriu cele mai strălucitoare versuri din lume
Nimeni însă nu le vede strălucirea, din pricina strălucirii cu care sunt scrise
Când mă voi stinge abia, dâra pe care o las în lume se va lăsa văzută
Oh și cât de în dureroasă neștire
mi se înmulțesc mâinile acestea pe care le privesc scriind ...
Frica de a Exista.

”Hésitation devant la naissance” - transcrierea acestei formule din Kafka tradus în franceză mi-a ținut de foame toată ziua ...