Viața unui crocodil de Nil este o viață tihnită.
Aflați în vârful piramidei trofice simpaticele reptile nu au a se teme de prea multe, numai hipopotamii în rut putând uneori, în momentul orgasmului, să bătucească vreun exemplar care să aibă proasta inspirație sau voyeurismul de a nu se feri din calea patrupedelor excitate.
În rest calm și serenitate, răcoreală și piscină cât este ziua de lungă.
Nevoile alimentare ale crocodililor sunt destul de limitate, în sensul că nu este nevoie, ca la moldovean, de umplerea burții la fiecare 6 ore; un ritm de o zebră la câteva luni pare a fi de ajuns și, dacă între timp se mai agață vreun pește sinucigaș, vreo barză leneșă care s-a gândit să își pună curul pe butucul cu solzi sau vreun negru bantu trimis de soacră să clătească costumele de baie, cu atât mai bine.
Pentru crocodili lăsatul secului corespunde cu marea migrație a ierbivorelor din savana africană. Sătule de fânul din ce în ce mai ațos pe care arșița, copitele și lipsa ploii le așează în calea behăitoarelor acestea se decid la un moment dat, spre depresia leilor din regiune, să caute pajiști mai verzi, aflat de cealaltă parte a râului în care crocodilii joacă șeptică și stau cu cârca la soare. Ca urmare câteva milioane de ierbivore mai mult sau mai puțin rumegătoare o iau la trap prin savana pustiită, stricând feng shuiul vizuinilor popândăilor, cârtițelor și altor rozătoare cu frica lui dumnezeu, silite să îndure zile în șir toată această trepidație. Ajunse la râu rumegătoarele se opresc o clipă, ca migranții jihadiști în fața frontierelor ungurești, clătinând nemulțumite din coarne și relaxându-se cu o gură de apă proaspătă, deși cu mâl.
Momentul în care prima vacă din cele ajunse pe mal se bagă în vad este, din perspectiva reptilelor cu barbețele de sub apă clipa în care masa este servită și, timp de câteva zile, cu mic cu mare, atât crocodilii mai sprinteni cât și cei puturoși, atât cei cu cu vedere de șoim cât și cei cu albeață se îndoapă cu delicatesele în căutare de otavă nimerite în baltă.
Singurele exemplare care nu participă la acest festival al tocăturii sunt desigur doamnele crocodil cu responsabilități familiale. În lipsa metodelor contraceptive acestea sunt silite o dată pe an să depună, blestemându-și masculii, un număr de 20-30 de ouă, ouă delicioase din punct de vedere al gastronomilor locali, fie ei șopârle, păsări sau mamifere mici, așa că, atunci când restul colectivității crocodiliene stă în jacuzzi și la grătar susnumitele femele stau lângă ouă și arată dinții dezorientaților care par a uita, în astfel de momente, buna rânduială din piramida trofică africană.
La naștere puii de crocodil sunt mici și tembeli ca niște lăcuste cu bot urât, astfel că nu există nici un bărzoi sau varan mai flămând care nu i-ar stârpi, cât ar fi de ațoși. Ca urmare mama crocodil este silită să îi ia în gură și să îi ducă, în măsura posibilităților, în vreo chioarcă sau ochi de baltă în care micuții să fie feriți cât de cât de apetitul celor din jur.
De altfel această perioadă de formare este cea mai grea în lumea lor, fiind necesară de multă înțelepciune în a discerne ce lăcuste sunt comestibile și care ar putea, în caz de enervare, să lovească dureros cu picioarele. În plus, deși mai sigură, grădinița acvatică în care micuții purtători de solzi își petrec anul pregătitor este vizitată adesea de vizionari cu pene și solzi ce militează faptic pentru o lume cu cât mai puțini crocodili.
Ca și în lumea noastră este deci nevoie de multă pregătire, un dram de noroc și de sârguință până ce unul sau altul din acești tineri ajunge, la rândul lui, să stea cu cârca la soare și ochii spre mal așteptând ca masa să fie servită.
Pentru că, la ei ca la noi, nu este nimic ce nu poți realiza cu răbdare, simțul oportunității și o dantură impecabilă.