agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-04-11 | | Pe 12 aprilie scriitorul IONUÞ CARAGEA va împlini 41 de ani, dintre care jumătate i-a dedicat scrisului. Acum la ceas de sărbătoare mă bucur că am șansa de a-i spune un călduros și prietenesc "LA MULÞIU ANI". Cu această ocazie o nouă apariție editorială, UMBRÃ LUCIDÃ, îi reliefează împlinirile alături de cei dragi. Editura Fides din Iași a publicat în aprilie 2016 volumul de poeme "Umbră lucidă", semnat de Ionuț Caragea. Cartea conține 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefața volumului îi aparține criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorțanu (directorul editurii Fides), iar ilustrația copertei a fost realizată de Ionuț Caragea. Cu ocazia împlinirii vârstei de 41 de ani (pe 12 aprilie), Ionuț Caragea îi invită pe cititori să citească poeme și extrase din volum pe situl său personal: http://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/umbra%20lucida.htm Prefața cărții (fragmente): „O nestemată barocă, se poate spune despre cel mai recent volum de versuri al lui Ionuț Caragea, umbra – ca metaforă – fiind tema ale cărei variațiuni o desfac precum un evantai, sau așa cum pulverizează atmosfera vaporoasă lumina sinteză în curcubeu. E o poezie a deducerii lumii din absență, un exercițiu amintind de Heraclit, care încerca să gândească soarele ascunzându-l vederii. Lumina înțelegerii este extrasă din contrariul ei, deși farmecul baroc al universului imaginar e dat, nu de pozitivul epifaniei, ca în poezia incarnaționistă, ci de implozia, de infinita scindare interioară sau punere în abis a unei imagini ambivalente. Umbra lucidă alătură întunericul unei lumini divizate (lux + idus, de la iduare, a diviza). Ființa ce se desprinde din haos, sau materia ce parvine la conștiință pot fi corelative simbolice ale acestei metafore distribuite metonimic în cuprinsul unui volum de patruzeci și șapte de poeme, o cifră care, din nou, alătură numărul asociat mitopoetic Creațiunii numărului crucificării sau aneantizării trupului ei manifest. Supunând această metaforă revelatoare, cum i-a spus Blaga, sau cognitivă, cum îi spun acum retoricienii, unei variațiuni fenomenologice, poetul își demonstrează forța imaginației ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creațiunii. El recurge la un tropism biblic, țesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale condiției umane. Umbra este noaptea, complement al zilei, moartea, dublul optic al trupului ca și dublu socratic, demonic, sau angelic, este haosul originar, absența, moartea, lipsa de sens sau existența în afara valorilor spirituale, dar și simbolul transcendenței la care spiritul are acces evadând din hazard și caducitate. Concentrarea fiecărui poem pe o temă și folosirea unui limbaj remarcabil de unitar și de economic prin înlăturarea oricărui cuvânt redundant fac aceste poeme greu, dacă nu imposibil de parafrazat. Ele au ceva din concentrarea sonetului englez, care se termină cu o idee sumativă în distihul final. Criticul se vede silit să renunțe la încercarea de a lua un text în stăpânire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul său degajându-se din întreg. Alteori, poemul construiește o singură metaforă, care, asemeni unui atractor, cosmicizează elementele unei mici drame existențiale, deopotrivă familiare și înstrăinate... (...) Metaliteratura e un loc geometric al postmodernității, dar Ionuț Caragea nu pare interesat de afiliere stilistică, ci de modul analogic, al complementarității, în care prelucrează metafora centrală. Dedicând poemul Eu simt și presimt Dumnezeirea Anei Blandiana, el îl construiește astfel încât să fie o superpoziție de stare contrară. Foarte populara Rugăciune a Anei Blandiana – în care poeta zugrăvește creația lumii empirice, epifania (incluzându-l și pe Isus, care a ales și a dat doar binele) – primește o replică în cheie cuantică: nu o ipostaziere a divinității în om se urmărește, ci dematerializarea sa într-un univers paralel de stări matriceale, virtuale. În „Cuvinte nepotrivite”, perfecțiunea căutată de moderniști precum Arghezi e dedusă din contrariul ei în versuri care dansează pe frânghia subțire dintre abstract și concret, dintre un scenariu intuitiv și o fugă muzicală a metaforelor, în căutarea unor corelative obiective cum numea T.S. Eliot tropii săi favoriți. Chipul poetului în poem este „ridat” ori de câte ori greșește meșteșugul potrivirii cuvintelor... (...) Tradiția imnică este rescrisă într-un poem despre întâlnirea de gradul trei, cu transcendentul întrupat în Isus, în dulcele stil nichitastănescian, holismul necuvintelor acestuia fiind însă înlocuit de o ipostaziere interioară, a poetului în dubletul propriei conștiințe de sine... (...) Această artă poetică în negativ, definind creația prin afirmarea contrariului ei, conferă gândirii poetice profunzime, relief, sugestivitate. Poezia e în esență joc, reprezentare, de unde dificultatea de a stabiliza lunecarea limbajului în diferite structuri de sens. Poemul din debutul volumului definește misterioasa existență a poetului ca sursă de perplexitate. Ca logophoros, purtător al cuvântului apocaliptic, el aduce sabia cu tăiș dublu a sensului literal/figurat: e „biciul de flori” al pământului și „praful de pușcă al stelelor”. Călcând pe covorul roșu al propriului sânge, la braț cu „Doamna moarte”, poetul se inserează într-un scenariu al reprezentării care îl smulge din existența unică, asigurându-i „multe vieți” sub tot atâtea măști retorice. El pare să înainteze printre scene reale, prezente sau istorice, cărora le descoperă un posibil sens figurat. (...) Cu studiată simetrie, poetul invocă, în poemul final, Fluture cu aripi de cuvinte, un complex imagistic, cu o superpoziție de metafore, care alcătuiesc o matrice de stări: o râmă ce înghite verdele edenic al pământului, precum șarpele biblic distrugător, devine semnificant pentru viermele de mătase pe care poetul îl vrea transformat în fluture cu aripi de cuvinte, ce devine la rândul său semnificant pentru zborul lui Icar, asociat deopotrivă artei (labirintul ce îngrădește natura bestială) și soarelui, luminii, în ipostaza sa potențial thanatică. Ucigașe cu adevărat sunt însă superficialitatea contemporanilor, lipsa nevoilor spirituale, cărțile necitite semănând unor morminte. Ionuț Caragea ne deschide ochii asupra lumii prin care trecem și pe care o descoperim abia citind, de exemplu, despre umbră ca unic martor al întregii noastre vieți reduse la câteva amintiri, și ca unică predicție sigură. Este un comentariu ironic asupra fragilității noastre identitare, asupra memoriei limitate ce ne condamnă la un prezent perpetuu sau nici atât. Imaginarul umbrei nu este totuși, la Ionuț Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotrivă, o poetică în sensul în care Immanuel Kant (Critica puterii de judecată) asocia lucrului în sine, ca matrice infinită de posibilități, doar arta.” (Maria-Ana Tupan)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate