câteva nopți
și un ultim pătrar
de salcâmi înverziți
spiritul planetei singure
o pasăre ce încă suportă
mirajul măștilor mai străvezii
decât mugurii de măceș
ce așteaptă o nouă cunună

am vorbit
cu bătrânii copaci milenari
neștiind că pot vâsli
cu ambele brațe
spre un capăt de pod
neastâmpăr
își mișcau frunzele urlând
la imputația gândului inocent
că lemnul nu mai suportă
dogoarea cuvântului
zborul și dorul de leagăn
se predau în afara catedrei
renunțând la schițe și planuri
pe ecran fluturând
doar chipuri de ametist
către gurile lor flămânde

am căutat locul acela
în care voi deveni în curând
o lecție deschisă despre măști
și chipuri rotunde
o coajă de portocală
desprinsă dintr-un soare
tremurând într-o ploaie
ce spală orașe ecvestre
am căutat spiritul planetei
printre rânduri de chei
o cunună de spini răsăriți
la câțiva centimetri de aer
pleură a unei iubiri
ce se vrea reinventată
cu tot dinadinsul

lasă-mă
să te descopăr chip
în propria-mi
magazie de lemne
lasă-mă
să te descopăr în gând
legănându-te
ne vor spune
pe nume pe-nserat
eu albastru
tu locuire