• De ziua mea
•
De ziua mea mi-am dorit
să am o muzicuță
Mă vedeam în goana cailor
cântând!

Scoteam sunete atât de duioase
că lumea ieșea pe la porți, se minuna
Animalele sălbatice se opreau
din fuga lor.
Pentru câteva clipe chiar și păsăretul
amuțea.

Eram puțin speriat
Ne luaseră caii, totul din casă
Iar eu mă plimbam prin târg
și jinduiam o muzicuță

Au trecut anii
Dam lecții particulare la fizică, matematică
și în anul întâi de facultate
mi-am cumpărat cea mai scumpă muzicuță!
Uneori, seara, exersam…
Muzica pe care o compuneam ad-hoc
nu mă mulțumea
Poate eram prea obosit!
Se întâmpla să adorm
explicând o derivată sau o integrală
celor pe care îi îndrumam
În cele din urmă am dăruit muzicuța
unui copil

Fetița mea începuse să cânte la vioară
Și iarăși visam
Ea interpreta muzica
pe care eu nu o putusem exprima
la muzicuță
Lumea se întreba
Unde a stat ascunsă această domnișoară?
Astfel de sunete numai pe o vioară Stradivarius
se pot auzi
Ea avea o gioarsă de instrument!

• După acest succes răsunător
A fost lovită în fel și chip
Chiar și profesorii ei, Florin C., Daniel P.
Instrumentiști celebri în țară
Deși la început o ridicau în slăvi
Au vrut s-o îngenuncheze
S-au repezit ca vulturii
s-o sfâșie
Multă vreme m-am întrebat
Ce a greșit Delia sau eu
De am stârnit atâta încrâncenare?
Doar Verona M., artist
și mai ales om de caracter
i-a fost alături

Muzica ei încă se aude
Vine poate din tânguirea mea de părinte
Și oamenii lăcrimează
când se mai întâmplă
să o asculte







Jean Sibelius în viziunea violonistei Delia Diaconescu



Pitești, 21 aprilie, 2016. Străzile orașului se transformă ludic, provocator dar elegant selectiv în ceea ce privește dispunerea cromaticii horticole în efemere fresce florentine ce își încântă privitorii, tentându-le, vizual, imaginația spre culorile visului.
Delia Diaconescu și Mircea Holiartoc vor fi protagoniștii concertului de stagiune ce precede momentul de deschidere al evenimentului municipal anual, cu deja puternice rezonanțe naționale și europene: Simfonia lalelelor. Hotelurile sunt rezervate integral, circulația este intensă iar în programa educațională sunt prevăzute, sub genericul ‘școala altfel’, activități de natură socio-culturală de o largă diversitate.
Copiii vin și la repetiția generală, însoțiți de profesori întrucât biletele la concertul educativ susținut cu o zi mai devreme, cu ingenioasă și bonomă vervă argumentativă, de dirijorul Mircea Holiartoc –titular al Teatrului Muzical Nae Leonard din Galați- nu au acoperit solicitările.
Seara, publicul la fel de pestriț ca și bulevardele citadine înflorite peste noapte –muzicieni pretențioși, melomani, studenți, părinți și copii- este invitat să asculte un concert complicat (nu numai tehnic) epuizant pentru solist și în aceeași măsură pentru dirijor și orchestră; Concertul pentru vioară și orchestră în re minor op. 47 de J. Sibelius.
Argeșeancă prin origine, violonista Delia Diaconescu, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și a unor prestigioase cursuri de master –la Viena cu Alexander Arenkov, la Imola cu membrii Triourilor ‘P. I. Ceaikovski’ și ‘Trio Altenberg Wien’, cu Alexandr von Ostrovski la Russische Musik Akademie din Dortmund, ș.a.- revine la Pitești cu o experiență solistic-camerală acumulată în concerte susținute la Viena, Dortmund, Verona, Milano, Veneția, dar și în țară –București, Sibiu, Ploiești, Galați, Giurgiu, Râmnicu-Vâlcea.
Cu dirijorul Mircea Holiartoc a mai colaborat, cu ani în urmă, într-un concert la Galați. S-au înțeles atunci, ca și acum, din priviri, sunt inteligențe artistic-muzicale perfect compatibile.
Ținuta solistei, pe fond de verde închis cu irizări florale stinse, a făcut o insidioasă legătură între exuberanța vegetațională piteșteană și filosofia melancolic- nordică a compozitorului finlandez.
Delia a început să cânte, instrumentiștii din orchestră i-au dat replici modulate în orizontul ei solistic, cornii și-au amintit, poate, prin sonoritățile lor compacte, de o limpezime intonațională impecabilă, de vibrațiile liricii eminesciene (…mai suna-vei dulce corn…).
Pragul strălucitor al virtuozității tehnice s-a lăsat depășit fără efort. Muzicienii au parcurs împreună înnourările, furtunile, tristețile gândurilor și ideilor țesute în paginile partiturii lui Sibelius. Delia, cu un sunet al viorii infinit nuanțat, povestește, afirmă certitudini, visează, incită la dans cu sinceritatea tinereții care se dăruiește fără rezerve –de aici și fascinația, originalitatea modelului ei lăuntric interpretativ.
Liniște. Apoi publicul izbucnește. Aplauze ritmate, flori. La bis, o relaxantă miniatură de virtuozitate. Iarăși aplauze, în culise felicitări, fotografii, autografe. Pot compensa toate acestea consumul interior al artiștilor?. Par a se desprinde lent din mirajul peisajului ascetic, viforos, sumbru, adânc introvertit al muzicii compozitorului finlandez. Tocmai de aceea, pentru partea secundă a concertului, dirijorul Mircea Holiartoc a selectat, cu intuiția artistului care simte capacitatea de concentrare a publicului dar cunoaște și arta de a-l atrage spre tărâmul sonorităților entuziasmante, câteva dansuri și o rapsodie (Fz. Liszt, A. Dvorak, M.de Falla).
Orchestra a avut încredere în dirijor, l-a urmat în construcția unor proporții sonore atent diversificate, s-a lăsat antrenată în vertijul tempourilor tot mai alerte, mesajul muzical s-a distilat omogen, învăluit în emoție și voie bună. S-au reluat, la cererea publicului două dansuri iar concertul a depășit astfel limita de timp obișnuită. Succesul era evident!
Violonista și dirijorul nu au arătat însă că-l percep la dimensiunile lui reale.
Muzica îi ținea captivi. Mai trebuia să treacă o vreme până să distileze realmente reflecțiile elogioase formulate asupra interpretării lor.
Bucuria răzbătea din concentrata bogăție a semnificațiilor, a polifoniei temelor pe care le-au parcurs împreună; doi tineri muzicieni excepționali, două inteligențe interpretative armonios consonante pe care orice sală de concert prestigioasă ar fi onorată să-i găzduiască.




•