Gândurile mele necurate se aștern singure pe portativ. Le cântă o voce mută. Le cântă pe note înalte, bolborosite din adâncurile mărilor. Când ies la suprafață se transformă în spumă. Îmi scufund fața în spumă în fiecare dimineață. Spuma miroase a țigări și regrete.

"- Te duci unde e primejdia mai mare! spune vizibil deranjat stăpânul.
De ce?
Înoată la apă mică. Înoată cu mine și împreună vom supraviețui."

Viața mea e poftă în mijlocul secetei.