Ploaia rece de mai
femeie otrăvită timpuriu.
Îmi întinzi o mână
ca să mușc din ea cu poftă.

Stomacul mi-e ghem
de atâta amor,
plec
nimeni nu va fi acolo
să-mi presare narcise în păr
să-mi înfunde o pernă pe gură

scena fără porumbel alb
nu știu să iubesc,
unii au apreciat sângele meu pustiu
ca o ceară topită
li s-a prelins în inimă,
le-a oprit respirația
au mai vrut.