stau în întuneric
gâtul subțire al zorilor neivit mă doare
o dulceață acră curge din gura amintirii

reiau întunericul pe dos
caut
caută!
număr răbdările brusc deviate spre ițirea luminii
bălți de ploaie lucioase

îngerul de plastic mănâncă neîmpăcat din burta orașului
pe cei buni și pe cei răi

pun întunericul în straturi pe etajerele din casă
brațele îmi strigă despre un soare arzător
speranță uitată