Am avut recent, în avion, o experiență care mi-a adus aminte de celebra fabulă a lui La Fontaine "Le Renard et la Cigogne": o vulpe o invită pe barză la masă și îi oferă mâncarea într-o farfurie plată, nepotrivită ciocului berzei. Aceasta, ca să se revanșeze, o invită pe vulpe și o servește cu o tratație pusă într-un vas cu gât lung, accesibil berzei, dar nu și vulpii.

Întâmplarea din avion mi-a reamintit și de experiența avută cu ani în urmă, la Paris, într-o deplasare de serviciu. S-a organizat într-o seară o masă la un restaurant unde mâncarea trebuia consumată fără tacâmuri. Experiența a fost interesantă și distractivă, dar trebuie să recunosc că nu a fost ușor să ne descurcăm, noroc că personalul restaurantului ne-a sugerat tuturor idei salvatoare.

Ar fi poate indicat, înainte de a povesti întâmplarea din avion, un mic istoric al tacâmurilor: prima ustensilă apărută a fost lingura, după care s-a inventat "o prelungire a degetelor", furculița, folsita întâi de egipteni doar pentru ofrande și, mai târziu, la bucătărie. Prin secolul 7, nobilimea din Orientul Mijlociu a început să folosească furculițe și la masă, semn al "etichetei burgheze". În secolul 11, furculițele au ajuns în Italia, unde abia după cinci secole au fost folosite în mod curent. În 1600, în Italia, clasele superioare mergeau în vizite cu propriile tacâmuri, așezate frumos în cutii, obicei care a fost introdus și la curtea franceză. Încetul cu încetul, civilizația occidentală a adoptat folosirea tacâmurilor: furculița, cuțitul, lingura și lingurița, la care s-au adăugat apoi "derivatele", folosite pentru cosumarea pescăriei și a altor specialități.

Secolele 20 si 21 ne-au readus, cu restaurantele "Fast Food", la folosirea "degetelor" în loc de furculițe! Pentru industrie e economic, ce mai contează higiena?

Și acum, povestea mea. Pe avioanele canadiene și americane, în cursele nord americane, în prețul biletului de avion nu intră mâncarea, ca înainte. Lumea, în general, vine cu preparate fie de acasă, fie cumpărate din aeroport. Avionul oferă, contra cost, o gamă de gustări, printre care felii de pizza, sandwich-uri și altele. Pasagerii, în general, mănâncă cu mâna. Din păcate însă, unele din felurile pe care le cumperi în avion nu se pot mânca cu mâna. A fost cazul meu: am comandat o supă de pui Campbell, stil oriental (s-o fi putut mânca cu bețișoarele???), venită într-o cupă de carton, cu praf de supă și fidea creață uscată peste care stewardesa a turnat apă fierbinte. După 5 minute supa se putea consuma. Da, dar cu ce? E drept că mi s-a dat o trusă care conținea tacâmuri de plastic învelite într-un minuscul șervețel, 1 pachețel de sare și unul de zahăr. Cele trei tacâmuri erau: un cuțitaș, onorabil, o furculiță fragilă și o linguriță. În "garnitura" de tacâmuri de plastic nu exista lingură de supă, dar supa se poate mânca și cu lingurița, mi-am spus, capătă gust de copilărie!

Văzusem lingurițe de plastic de diverse dimensiuni, așa că, la început, nu am observat cât de mică și plată era lingurița din trusa oferită de stewardesă. Am realizat asta numai când am încercat, fără succes, să iau supă cu ea. Cred că nici altceva nu s-ar fi putut consuma cu miniaturala "paletă", numită de ei "linguriță". Poate că era numai de amestecat zahărul în cafea! M-am uitat la o vecină care comandase și ea supă și am observat că nici n-a deschis trusa de tacâmuri, și-a scos direct din poșetă o linguriță mare de plastic. Vecina știa, o pățise deja!

Trebuie să recunosc că momentul, deși neplăcut, m-a amuzat și că experiența de la restaurantul istoric din Paris mi-a ajutat. Furculița cea debilă a servit, rupându-se de altfel, la consumarea cârlionților inseparabili de fidea, iar la sfârșit a fost băut lichidul. Supă în etape: seria întâia - pastele făinoase, seria a doua - zeama.

Până acuma umblam în geantă cu un cuțitaș de plastic, ca să tai eventual o prăjitură când merg cu cineva la cofetărie. De aici încolo voi purta cu mine și o linguriță mare de plastic: linguri de supă de plastic nu există, iar cu metal în geantă, la avion, n-ai voie...