recunosc
puteam să comand
din afara existenței orice
o foiță de nor călător
un zbor fără pasăre
o inimă de copac dezgolit
un foc teatral
poate și rugul de gheață
încă o respirație
încă un strop
de verdeață

ideea de iubire în criză de timp
poate fi împărțită în diverse capitole
lăsând deoparte munca
efortul
și aglomerația falsă
a orelor petrecute stângaci
un fel de sculpturi elegante
planând tainic și revelat
peste o comoditate evidentă
a unei săgeți rătăcite
prin eternitate
– un Cupidon
de astă dată undițar
paznicul nopților albe
când nopțile
puteau să năpârlească grandios
sau poate fără prea mare folos
în goana după contemplație

primul sărut
primul act de crispare
prima convenție
dintre umblet și static
urlet și suflare
clipită și somn
reverie și metamorfoză
un pas înainte și doi înapoi
ești "tu"
o nouă răbufnire a unei gene cochete
o altă promisiune
pentru o zi plină de tandrețe
și răgaz interior
fără dulcegării
fără consecințe dezastruoase
fără altercații…
stângăcii

cel numit "eu"
avea idei puerile
și superstițioase despre imaginație
despre detaliu
și semne de punctuație
despre început și sfârșit
despre ora care nu s-arată
despre frunza umblată
despre copacii rotunzi
despre adormirea la viață

un asemenea „spirit”
desena lumea în carouri de sticlă
iar cei neîndrăgostiți
se pierdeau pe drum
în imemorabile capsule
ale rătăcirilor
prea drămuite
prea eliberate
prea încorsetate
mai venea câteodată
și-un stol de lăcuste
o respirație de balenă nocturnă
purificată de un sfânt protector pe furtună
o literă aruncată naiv
din cauza unei miopii
prea severe

cu toate acestea
inima îi funcționa pe măsură
unu
unu-unu
patru
obișnuită cu trasul de tun
convențional și banal
conștientă că la fiecare suflare
există o resuscitare

nu pot spune
că acel "eu" era nepăsător
chiar dacă a adormit
în pofida furtunii
cu sentimentul precar că se clatină
asta până când
porumbeii nu au vrut
să-i mai ciugulească din palmă
tocmai când paznicul nopții
a reușit să strunească strategic
străzile și oamenii la fereastră

există și o morală
în acestă poveste
să-i zicem imaginară
această predilecție
pentru timpul pierdut
pe o Arcă pustie
numai "eu" și "tu"
o puteam naște diform
difuz și conform
sus lovindu-se de o imaginație
prost înțeleasă
și jos zdrobiți de o realitate
lipsită de poezie
și propria sa măreție…

am dreptul să fug
și să mă întorc printre oameni…
te aștept "formă rotundă"
cu aceeași acribie postumă
închisă de această dată
într-un „sertar” imaginar
te aștept dincolo
de pragul acestei chilii
acum știu
doar pe lângă plopii arși de fum
te poți maturiza
prin reflecții – A.M.