în lacrimă e lăcrămioara ce-i lovită iar de cei ce ard ogorul
cu lăcrămioară scris-am ziua ceea
pe cer plângea de-a pomina, de-aceea
e un război, un fel de pace cu un sceptru
un fel de păzitor ce prins-a-n mâna goală un colț de sabie de oțel
un rege urlă sus
și cerul e înfășurat în mov de furie pe la apus
se strâng strigoi să strângă furia de blândă libelulă care trece
unde nu curge apa/nu mai curge
de ce nu curge apa? nu a curs atunci? de ce? de ce ați lovit apa
să moară apa sub căluți în sânge?
de ce s-a înnegrit ochiul de sus în teamă grea de sânge? de ce? de ce?
de ce să moară apa sub un pas nebun?
atâta spun și mor cu cerul meu deasupra
o floare sub copită de călcâi
ce nu mai știe râsul plânsul veselia
și scrie prost prostită de vătrai de om ce vrea să ardă
grâul
și nu ține seama
de
urma scrisă a celui ce doar pe sus se umblă
și s-a umblat
el
cuvântarul ultim, întâiul cuvântar și căruia
o clipă i-a fost
frică

de-aceea